Aproape 200 de tone de alimente distribuite în Târgu Jiu

Distribuirea alimentelor de la UE la nivelul municipiului Târgu Jiu se află pe ultima sută de metri. Acest proces trebuie finalizat până la data de 31 martie. Doar câteva sute de cutii de mazăre au mai rămas pe stoc, acestea urmează să fie redistribuite celor patru categorii de beneficiari.

Produsele alimentare de la UE au fost distribuite de Direcţia de Protecţie Socială încă de la sfârşitul lunii octombrie. Pe tabelele iniţiale figurau ca beneficiare 6.194 de persoane. Mare parte dintre acestea şi-au ridicat produsele, iar cantităţile nerevendicate au fost redistribuite în baza unor noi liste.

Uleiul şi o parte din cota de făină nu au mai fost alocate în cadrul programului. „Am avut făină doar pentru 2.861 de persoane. Pentru restul de persoane nu a mai sosit acest produs. Din persoanele înscrise iniţial unele nu s-au prezentat, ridicând produsele un număr de 5.045 de persoane. Am mai primit tabele suplimentare cu persoane intrate în sistem pe parcursul derulării programului. Pentru 1.049 de persoane s-a procedat la redistribuirea acestor produse. Mai avem mazăre pentru 300 de persoane, cantitate rămasă după distribuire”, a declarat Alina Toader, director adjunct Direcţia de Protecţie Socială, Târgu Jiu.

Cantităţi distribuite

Conform datelor făcute publice de reprezentanţii Direcţiei de Protecţie Socială din Târgu Jiu cantităţile de produse alimentare distribuite au fost: mălai 30.970 kg- 5 kg pentru fiecare persoană, fasole uscată 12.388 kg-2 kg de persoană, orez 37.164 kg -6 kg de persoană, roşii în bulion 4952 kg- o cutie de 0,8 kg de persoană, mazăre 10.257 kg- 2 cutii de persoană, bulion 4937 kg- 1 cutie de persoană, făină albă 37.200 kg-13 kg de persoană, paste făinoase 7434 kg-1,2 kg de persoană, zahăr 18.582 kg -3kg de persoană, biscuiţi 3.097 kg- 5 pachete de biscuiţi de persoană.

Vizualizări: 217

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: