ARCANI: Controverse pe seama donaţiilor la biserică

Un casier al unei biserici din Arcani a reuşit să stârnească unele controverse în rândul enoriaşilor. Asta pentru că bărbatul a colectat banii donaţi de către creştinii din localitate pentru reabilitarea bisericii şi nu vrea sub nicio formă să depună banii la bancă, în contul lăcaşului. Acest lucru a creat nemulţumiri în rândul conducerii lăcaşului de cult, care nu ştie cum să-l convingă pe acesta să se conformeze, mai ales că suma colectată nu este una de neglijat.

Ion Berca, un consilier parohial al bisericii din satul Stroieşti, comuna Arcani, spune că cel care a fost desemnat de conducerea lăcaşului de cult să se ocupe de colectarea banilor proveniţi din donaţiile enoriaşilor pentru reabilitarea bisericii nu vrea sub nicio formă să depună suma colectată în contul bancar al bisericii. Casierul ar prefera să ţină banii la el, lucru care a stârnit controverse.

Consilierul spune că banii s-ar putea face pierduţi foarte uşor şi nevrând să caute dreptatea în instanţă nu ştie cum să-l înduplece pe casier. „Împreună cu părintele am decis duminică, 18 august, în faţa enoriaşilor ca banii din contribuţie şi din donaţiile date de enoriaşi în vederea unor lucrări pentru bisericuţa cea veche şi pentru cea nouă să fie depuşi la bancă. În 2-3 luni s-a strâns o sumă de peste 150 de milioane. Fiind o sumă destul de importantă am propus în faţa enoriaşilor ca să fie banii puşi în contul parohiei Stroieşti. Casierul, Negrea Vasile, nu ar fi de acord ca să depună banii în bancă. Ar fi de acord să-i ţină mereu la el ca să îi folosească cum consideră el şi cu cei doi, clopotarul şi un fost învăţător”, a spus Ion Berca, consilier parohial în cadrul bisericii din Stroieşti.     

Le este teamă să nu piardă banii

Consilierul parohial este de părere că la mijloc ar fi alte interese. Mai mult, casierul ar putea fi deposedat de sumă în orice moment, în contextul în care toţi enoriaşii ştiu că poartă după el aceşti bani. “Bănuiesc că ar fi vorba de un interes atâta timp cât nu vrei să te conformezi legilor. Banii ăştia consider că trebuie să fie băgaţi în bancă în contul instituţiei. Vreau să înţeleagă, să nu fim nevoiţi să mergem în instanţă. Nu am alte metode ca să conving pe cineva că nu e normal să fie banii ăştia în buzunarul tău. Se poate întâmpla ca să atace cineva casierul, mai ales că de multe ori vine cu banii în plasă la biserică, îi arată în faţa publicului”, a mai spus Ion Berca.      

Vizualizări: 272

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: