Arestarea lui Condescu, judecată și la Craiova

Curtea de Apel Craiova a stabilit pentru începutul săptămânii viitoare termenul la care să judece contestația formulată de procurori, dar și de inculpați în dosarul în care Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj cere aretarea preventivă a lui Marin Condescu și Viorel Temelescu. Foștii șefi de la Pandurii sunt așteptați luni la instanța din Bănie, acolo unde va fi pronunțată sentința definitivă la cererea de arestare a lor.

În toamna anului trecut magistrații craioveni au mai respins odată o astfel de cerere, situația de acum nefiind prea mult diferită. La vremea respectivă, cei doi fuseseră reținuți 24 de ore și Tribunalul Gorj a respins cererea de arestare preventivă din lipsă de probe, probele neapărând nici la Curtea de Apel și, ca urmare, ancheta a continuat cu cei doi în stare de libertate, spre nemulțumirea celor care îi vedea pe ambii cu cătușe la mâini pentru o lungă perioadă de timp. Istoria s-a repetat acum, când procurorii au cerut din nou arestarea celor doi, cererea fiind respinsă de Tribunalul Olt. Verdictul Curții de Apel de luni va fi unul definitiv, după care, pe fond, va putea începe la Slatina procesul în care cei doi foști șefi de la Pandurii sunt acuzați că ar fi prejudiciat clubul cu milioane de lei.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: