Arestat pentru furturile din Germania

Curtea de Apel Craiova a admis solicitarea anchetatorilor nemţi de a-l aresta preventiv pe gorjeanul care anul trecut a dat nu mai puţin de 21 de spargeri în ţara pe care criza pare să nu o fi atins până acum. Ionuţ Sorin Tudorache nu a fost singur în spargerile respective, ci împreună cu nişte amici de-ai săi, unii chiar de prin Rovinariul natal, dar acum poliţiştii germani pentru el au emis un mandat de arestare preventivă. Individul a fost reţinut de poliţiştii gorjeni la sfârşitul săptămânii trecute, după care l-au prezentat la instanţa din Bănie, magistraţii nepronunţând un verdict până când nu au primit o traducere legalizată a mandatului emis de nemţi. Până pe 10 martie este valabil mandatul emis de Curtea de Apel Craiova, nefiind exclusă o prelungire a acestuia în cazul în care ancheta din Germania nu este finalizată. Interesant este că Tudorache este suspectat că a fost implicat şi în Gorj într-o spargere anul trecut, la Runcu, eşuată parţial, după ce gaşca lui a fost observată la timp de un localnic, magistraţii de la Târgu Jiu dispunând anchetarea acestuia în stare de libertate.

Vizualizări: 157

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: