Așa tânăr și deja Gheorghe?!

Ce blestem pe poporul ăsta! Și fostul președinte și premierul să aibă rude năroade și cu mâna lungă către  banii care nu le aparțin. Arestarea cumnatului lui Ponta, acuzat ca ar fi furat bani dintr-un contract cu fonduri europene, l-a pus pe demnitar, dacă mai era nevoie, într-o lumină și mai proastă decât l-a pus pe Băsescu fratele său, Mircea, când s-a încurcat cu țiganii din Olt. Spun că pățania lui Ponta este mult mai rușinoasă decât a lui Băsescu pentru că măcar Mircea Băsescu este acuzat că a luat bani de la țiganii din Olt și urmează ca justiția să demonstreze dacă e așa sau nu, pe când cumnatul lui Ponta  este acuzat că a furat de la noi toți și mai mult de la contribuabilii europeni. Adică mult mai șmecher decât dobitocul de la Constanța.

Când l-au săltat pe Mircea Băsescu și l-au dus în arest, primul care a sărit în sus de indignare a fost chiar actualul premier, care n-a contenit câteva zile să-i ceară demisia președintelui Băsescu, căruia îi bătea obrazul pentru neamurile proaste pe care le avea. Acum, când lucrurile sunt aproape identice, mai puțin proprietarii banilor bănuiți a fi furați, Ponta a ieșit și ne-a asigurat că nu va demisiona, pentru că el nu va împiedica justiția să-și facă datoria, ținând să ne spună cât de mult suferă mama sa căreia i s-a pomenit numele în contextul evenimentelor care au dus la arestarea cumnatului său. Ca om, îmi pare rău de bătrâna doamnă Naum, căreia i-o fi crescut tensiunea când a văzut că în familia ei au intrat mascații, dar premierul nu ar trebui sa fie atât de supărat pe presă în condițiile în care el însuși s-a folosit de presă pentru a-și ataca adversarii... Că vorba aia: ce ție nu-ți place, altuia nu-i face!

Dacă ar mai fi fost Băsescu în funcție, ar fi dat vina pe el că-l atacă prin cumnatul naiv căruia i s-a întins o cursă de profesioniști în domeniu aserviți lui Băsescu. Așa, nu are decât să înghită broasca râioasă și să se roage să nu se mai descopere și altceva la fel de rușinos, la fel de imoral. Nici doctoratul copiat, nici încercarea de a renunța la el, nici legăturile cu persoane controversate, nici contractele de avocatură ciudate, nimic n-a fost mai rușinos decât faptul că ruda premierului român este acuzată că a furat bani europeni. De la noi ne-am obișnuit să se fure. Așa cum nu m-am bucurat că președintele Băsescu are neamuri proaste, așa nu mă bucur că premierul le are la fel. Vreau să subliniez doar că mitocănia celui de-al doilea este mult mai gravă, cu atât mai mult cu cât este mult mai tânăr. Vorba prietenului său Ghiță: Așa tânăr și deja Gheorghe?!

Vizualizări: 705

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: