Asfaltarea din cartierul Aviatorilor, verificată de primărie

Reprezentanții Primăriei Târgu-Jiu au mers în teren să verifice stadiul lucrărilor din cartierul Aviatorilor. Este vorba de sistematizarea străzilor din cartierul unde tinerii au primit teren de casă de la Primăria Târgu-Jiu. Lucrările sunt realizate în proporție de 70% și cel mai probabil vor fi gata în luna septembrie.

Sistematizarea străzilor și trotuarelor din Cartierul Aviatorilor, acolo unde tinerii târgujieni și-au făcut case pe terenul primit cu titlu gratuit de la Primăria Târgu-Jiu, face parte dintr-un proiect mai mare pentru care s-a primit finanțare europeană. „Noi lucrăm la sistematizarea străzilor și trotuarelor în cartierul Aviatorilor, printr-un program operațional regional Sud-Vest Oltenia. Este vorba de fonduri europene nerambursabilă, iar cofinanțarea primăriei este de 2%. Investiția de aici face parte dintr-un pachet mai mare a cărui valoare este de 400 de miliarde de lei vechi. Noi preconizăm să finalizăm lucrările în luna septembrie și avem proiecte pentru perioada 2014-2020. În aceste cartiere s-au finalizat lucrările la iluminatul public și alimentarea cu energie electrică a locuințelor, alimentare cu apă potabilă și canalizarea menajeră și fluvială. Suntem cu lucrările în grafic”, a declarat Marius Ionescu, director tehnic Primăria Târgu-Jiu

Metodă nouă pentru evacuarea apelor pluviale

Cel mai probabil lucrările vor fi gata în luna septembrie. În acest moment s-a realizat aproximativ 70% din investiție și s-a folosit o metodă nouă pentru evacuarea apelor pluviale. „S-au făcut lucrări pentru străzi demne de un oraș. Am avut în vedere o metodă modernă pentru evacuarea apelor pluviale. Este vorba de rigole, pentru ca imediat după ploaie apa să dispară de pe carosabil și în felul acesta se evită fenomenul de acvaplanare. În acest moment suntem cu lucrările gata în proporție de 70%”, a declarat Dumitru Pătrașcu, director tehnic la IDP Gorj.

Autoritățile locale vor să creeze pentru cele 200 de familii care locuiesc deja aici și pentru cele încă 180 care își construiesc o casă, condiții optime de trai. Mai mult decât atât, municipalitatea se gândește să extindă acest cartier.

Vizualizări: 172

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: