Asociaţia Vasiliada, la ceas aniversar
Asociaţia Vasiliada împlineşte astăzi 12 ani de activitate social – filantropică în beneficiul persoanelor aflate în dificultate, din Oltenia. La ceas aniversar, membrii de onoare ai asociaţiei se declară impresionaţi de serviciile oferite grupurilor ţintă: copii cu risc de abandon, tineri postinstituţionalizaţi, copii şi tineri de etnie romă, tineri cu dizabilităţi, persoane vârstnice, persoane fără adăpost, şomeri sau persoane inactive pe piaţa muncii. Printre membrii de onoare ai Asociaţiei Vasiliada se află Excelenţa Sa Emma Nicholson - Baroneasa de Winterbourne şi interpreta Paula Selling.
Asociaţia Vasiliada îşi desfăşoară activitatea, de 12 ani, în centre din Gorj, Dolj, Mehedinţi şi Vâlcea. Numai în anul 2012 aproximativ 3500 de persoane, cu posibilităţi materiale reduse, au beneficiat de servicii sociale prin intermediul asociaţiei. Potrivit Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Asociaţia Vasiliada şi-a propus încă de la înfiinţare să sprijine persoanele aflate în dificultate. „Încă de la întemeierea ei, Asociaţia Vasiliada şi-a propus să îi ajute pe cei săraci, pe cei necăjiţi, care nu au posibilitate să continue studiile, pentru că Asociaţia Vasiliada se adresează atât celor care nu au posibilităţi materiale, cât şi celor care doresc să realizeze ceva în viaţă din punct de vedere profesional” a precizat Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.
Emma Nicholson, membru de onoare
Asociaţia Vasiliada se bucură de susţinerea a doi membri de onoare din rândul personalităţilor naţionale şi internaţionale, dintre care Excelenţa Sa Emma Nicholson - Baroneasa de Winterbourne şi Paula Selling. Despre activitatea Asociatiei Vasiliada, Excelenţa Sa a afirmat: ” Am vizitat centrul de zi pentru copii şi centrul pentru persoane fără adăpost înfiinţate de Asociaţia Vasiliada şi am fost extrem de impresionată. În vremuri atât de dificile, astfel de proiecte sunt necesare nu doar în România, dar şi dincolo de graniţele ei, în alte ţări. Vasiliada a generat o insulă de excelenţă şi profesionalism în munca filantropică coroborând resurse locale si creând solidaritate între membri diferiţi ai comunităţii. Este un privilegiu pentru mine să fiu unul dintre susţinătorii lor”.
Vizualizări: 219
Distribuie Trimite pe WhatsApp