Atenţie! Creşte numărul virozelor şi a pneumoniilor

Aproximativ 600 de persoane suferă de viroze respiratorii şi tot atâtea de pneumonii. Cei mai afectaţi sunt copiii, care intră în colectivităţi, şi bătrânii care sunt mai sensibili. O cauză a creşterii alarmante a virozelor şi pneumoniilor este temperatura scăzută înregistrată în ultima săptămână în judeţul Gorj. „În ultima săptămână am înregistrat peste 580 de viroze respiratorii şi ceva mai multe pneumonii. Pot să vă spun că numărul acestora a crescut cu cel puţin 100 de cazuri ceea ce este foarte mult în interval de o săptămână“, a declarat Elena Piţian, purtător de cuvânt DSP Gorj. Pentru a evita îmbolnăvirile în pragul sărbătorilor de iarnă medicii le recomandă oamenilor să se îmbrace bine, să evite aglomeraţiile, iar la primele semne de boală să se prezinte la medicul de familie. Cei care vor să treacă iarna fără probleme pot să se vaccineze împotriva gripei, la cabinetele medicilor de familie. „În judeţul Gorj au sosit de ceva timp dozele de vaccin antigripal. O mare parte din acestea au fost distribuite medicilor de familie în baza catagrafierii făcute de aceştia, iar cei care nu vor să contacteze viroze respiratorii, răceli sau gripă, să meargă să se vaccineze”, a mai spus Piţian.

Până în prezent la nivelul judeţului Gorj  nu a fost înregistrat niciun caz de gripă.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: