ATENŢIE: Ponta se pregăteşte să salveze, din nou, CEO

Premierul Victor Ponta a comentat pe scurt, la Craiova, problemele de la CE Oltenia. Deputatul de Gorj a minţit din nou că în 2012 a salvat CE Oltenia de la faliment. Atunci compania era pe profit, pierderile fiind înregistrate abia după impunerea lui Ciurel ca manager.

Acum, premierul care a refuzat să dea ochii cu minerii care i-au strigat numele în Piaţa Prefecturii spune că va salva din nou complexul. "Eu ştiu foarte bine că în 2012 tot CEO era practic în faliment şi l-am salvat. Poate fi salvat în continuare, la fel şi la Hunedoara putem salva în continuare, dar cu condiţia ca toată lumea să îşi pună mintea la contribuţie, că aşa cu cearta nu facem nimic. Sper ca toată lumea să gândească şi să înţeleagă că scandalul nu ne ajută, ci doar încurcă", a mai afirmat Ponta. 

El a spus că organismele financiare internaţionale au cerut închiderea complexurilor. "Am luat toate măsurile pentru tot ce înseamnă producţie de energie termică. Am mai spus şi o spun şi aici pentru cine are minte şi mă ascultă. Cine vrea scandal nu mă ascultă. FMI şi Comisia Europeană au venit clar şi au cerut să închidem şi CEO şi Complexul Hunedoara. Noi le-am spus nu şi au plecat acasă, iar acesta este motivul principal pentru care nu avem în acest moment o scrisoare finalizată. Dar, asta înseamnă că găsim şi noi soluţii, găsesc şi ei soluţii (reprezentanţii complexurilor energetice - n.r.), pentru că dacă ne certăm în stradă, e soluţia cea mai clară să le închidem pe toate, ceea ce mi se pare o mare prostie". Ponta uită să spună că FMI nu cere închiderea complexului de drag, ci doar pentru că PSD l-a transformat într-o gaură neagră.

Vizualizări: 160

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: