Au absentat la matematică de frica subiectelor

Sute de elevi de clasa a XII-a au absentat miercuri la cea de-a doua probă a examenului de bacalaureat. Matematică sau istorie, asta au avut elevii de rezolvat, în funcție de profilul fiecăruia. Subiectele au fost și în acest an accesibile și cine a pus cât de cât mâna pe carte a avut motive de bucurie.

Examenul la matematică a durat trei ore la fel ca și la celelalte probe însă elevii au început să părăsească sala după numai două ore. Pentru unii a fost semn bun, însă pentru alții, nu. ”Aș minți dacă aș spune că au fost grele. Am rezolvat relativ repede și nu mai avea rost să stau în sală. Subiectele au fost ușoare pentru cine a învățat, pentru cine se descurcă cât de cât”, a spus unul din elevii de la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”. C
hiar dacă au studiat matematică intensiv și subiectele ar fi trebuit să fie floare la ureche, au fost însă probleme care i-a pus în mare dificultate. ”Au fost probleme ușoare, dar au fost și grele. Nu știu la ce notă să mă aștept, sper să iau o notă mare. Nu pot să spun că m-am pregătit foarte mult, matematica este o știință pe care trebuie să o înțelegi”, a spus un alt elev de clasa a XII-a. De remarcat a fost însă faptul că numărul absenților a fost relativ mare comparativ cu proba de la limba română.
Partea bună este că niciun elev nu a încercat să copieze. ”Am avut un număr de 200 de absenți la cea de-a doua probă, matematică sau istorie, în funcție de profilul fiecăruia. Pot să vă spun că examenul s-a desfășurat fără incidente”, a spus Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj. Examenul de Bacalaureat se încheie vineri cu proba la alegere. Profesorii spun că această ultimă probă este dificilă pentru ei, dar speră să fie accesibilă elevilor.

Vizualizări: 355

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: