Au furat o mașină parcată în Târgu-Jiu
Și-a parcat mașina pe Strada Șișești din Municipiul Târgu-Jiu și s-a trezit fără ea. I s-a întâmplat unui tânăr de 22 de ani care a anunțat imediat poliția. Oamenii legii au demarat cercetările și au identificat doi dintre cei trei suspecți care au comis furtul. Cu această ocazie s-a stabilit că aceștia se fac vinovați și de alte furturi care erau pe masa polițiștilor, dar cu autori necunoscuți. Oamenii legii încearcă acum să dea de urma celui de-al treilea suspect, care se sustrage anchetei.
Tânărul de 22 de ani a estimat prejudiciul creat prin sustragerea autoturismului la suma de 2.500 de lei. În urma verificărilor efectuate, autoturismul sustras a fost identificat de poliţişti în trafic, pe raza municipiului, fiind abandonat de suspecţi, care au fugit de la faţa locului. Procedându-se la urmărirea acestora s-a reuşit prinderea şi identificarea lor pe raza municipiului, stabilindu-se că sunt doi tineri de 24 şi 25 ani, ambii din comuna Băleşti. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Tg-Jiu, pe parcursul cercetărilor poliţiştii constatând că suspect de comiterea furtului de auto este şi un alt bărbat de 37 ani din Târgu-Jiu, care cu complicitatea celor doi tineri din comuna Băleşti ar fi sustras autoturismul.
Au fost descoperite alte fapte
Oamenii legii au mai stabilit faptul că cei 3 sunt suspecţi şi la comiterea altor două infracţiuni de furt de combustibil din autovehicule, de pe raza municipiului Târgu-Jiu. „Sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, s-a efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa bărbatului de 37 ani, ocazie cu care s-a ridicat cantitatea de 50 litri de motorină şi alte bunuri asupra cărora există indicii că provin din săvârşirea infracţiunii de furt. Poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea bărbatului de 37 ani întrucât în prezent acesta se sustrage cercetărilor”, a declarat Florin Roșca, purtător de cuvânt IPJ Gorj.
ARESTAȚI
Urmare a probatoriului administrat poliţiştii au dispus reţinerea celor doi tineri de 24 şi 25 ani pentru 24 ore pe bază de ordonanţă, fiind prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, solicitându-se totodată şi arestarea preventivă în lipsă a suspectului de 37 ani. Instanţa de judecată a emis pe numele suspecţilor mandate de arestare pentru o perioadă de 20 , respectiv 30 zile.
Vizualizări: 211
Distribuie Trimite pe WhatsApp