Au înşelat statul cu vaca defavorizată

Peste 30 de fermieri din județul Gorj au fost sancționați de conducerea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru că au vrut să înșele statul cu vaca de lapte defavorizată. Mai exact, aceștia au fost tăiați de la sprijinul financiar pentru următorii trei ani de zile pentru că bovinele pentru care cereau bani nu au fost găsite în zonele respective, așa cum reieșea din cererile depuse.

Crescătorii de vaci din zonele Tismana și Stănești vor fi sancționați de conducerea APIA Gorj. Deși aceștia au primit bani pentru creșterea vacilor în zone defavorizate, controalele la fața locului au demonstrat că aceștia fie nu dețineau animalele, fie nu aveau crotalii. În acest fel proprietarii nu au putut face dovada că aceea era bovina pentru care au solicitat sprijinul financiar de 100 euro. ”S-au încheiat controalele la fața locului și nu aș putea să spun că lucrurile stau chiar  cum ar trebui să stea. Am avut un eșantion de control de 345 de exploatații din cele 1566 de cereri depuse. Controlul la fața locului a scos în evidență anumite neconcordanțe. Erorile constatate sunt undeva la 13% din cele 345 de exploatații, mai exact 34 de exploatații sunt neeligibile, sunt excluse de la plată și riscă și sancțiuni multianuale”, spune Corina Dorobanțu, directoarea APIA Gorj. Pentru că una au solicitat și alta au făcut, respectivii nu vor mai primi bani pentru următorii trei ani. ”Dânșii își vor depune și anul acesta cerere, însă cu siguranță nu vor lua bani. Dacă dintr-o exploatație cu șapte animale nu am găsit niciuna e clar că fermierul va fi sancționat multianual, adică depune cerere, dar nu ia banii. Va fi exclus de la plată până când se va recupera suma”, menționează Corina Dorobanțu.

Oamenii au fost sfătuiți că trebuie să mențină bovinele în exploatație. ”Atunci când au depus cererile fermierii au fost înștiințați că trebuie să le mențină în exploatație, zona respectivă fiind defavorizată, adică zona de sub munte, din partea Novaci-ului și Tismana. Însă dacă nu au fost găsite animalele la reședința din zona defavorizată era un motiv pentru a-i exclude de la plată”, explică Dorobanțu. Mai mult decât atât, fermierii au fost înștiințați că vor avea parte de controale. ”Altfel ar fi nedrept față de ceilalți fermieri care dețin bovine de lapte. Fermierul este înștiințat de efectuarea controlului și de comun acord cu fermierul stabilim o dată și o oră la care acesta are loc”, mai menționează directoarea APIA Gorj.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: