Au luat alimente de Paști și acum riscă să dea banii înapoi

Zeci de salariați ai primăriei Bîlteni stau cu frica în sân după ce au beneficiat de alimente de Paști în valoare de 1.500 de lei, iar acum riscă să dea banii înapoi. Instituția Prefectului Gorj a atacat în instanță la finele săptămânii trecute hotărârea de Consiliu Local prin care se dădeau aceste alimente pe motiv că nu are temei legal. Primarul în funcție, Nicolae Lungan, spune însă că legea interzice prime sau bonusuri, nu alimentele.

Cei 23 de salariați ai primăriei Bîlteni au beneficiat de alimente în valoare de 1.500 de lei fiecare pentru masa de Paști. Decizia a fost luată în baza unei hotărâri a Consiliului Local care a fost aprobată cu majoritate de voturi și doar două abțineri. Primarul spune că fiecare angajat a cumpărat alimentele de suma respectivă și s-a prezentat cu bonul fiscal la primărie să i se deconteze banii. Acum, oamenii riscă să dea banii înapoi pentru că Instituția Prefectului a atacat hotărârea în instanță. ”Noi am atacat această hotărâre în instanță pe motiv că nu are temei legal”, a spus Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Gorj.

Nicolae Lungan, primarul în funcție al comunei Bîlteni, spune că nu s-a încălcat legea pentru că s-au acordat alimente, nu prime sau bonusuri. ”Nu este singura dată când se dă, nu e singura primărie care dă, dar așa au considerat cei de la Prefectură. Legea scrie clar că nu ai voie să dai vouchere, prime sau alte lucruri, dar legea nu spune că n-ai voie să dai alimente sau produse alimentare. Valoarea a fost de 1.500 de lei fiecare. Multe nu au temei legal. Nu s-a încălcat legea, că am citit și noi legea înainte. Să-mi arate mie negru pe alb, că interpretăm noi asta este altă poveste, loc de interpretare este”, a spus Nicolae Lungan, primarul din Bîlteni.

Primarul le atrage atenția celor din Instituția Prefectului că nu astea sunt problemele oamenilor. ”Suntem în 2016 și nu am dat titlurile la oameni, asta este problema gravă”, spun autoritățile locale din Bîlteni. 

Vizualizări: 319

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: