Au luat şase puncte într-o săptămână

Pandurii Târgu Jiu a învins, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 pe Gaz Metan Mediaş, reuşind cea de-a doua victorie consecutivă din retur dar şi din ultima săptămână. Golul victoriei a fost marcat de Raskovic, în secunda 25 a partidei, acesta şutând de la aproximativ 20 de metri în dreapta portarului formaţiei Gaz Metan, Cosmin Vâtcă. Atacanţul sârb reuşeşte astfel să înscrie un gol important, de trei puncte în poarta uneia dintre contracandidatele la retrogradare, Pandurii fiind acum creditată cu mai multeşanse la evitarea retrogradării. 
Pandurii a obţinut sâmbătă seara cea de-a doua victorie consecutivă în acest retur, adunând încă şase puncte la zestrea destul de firavă din tur care îi adusese pe gorjeni în apropiere de zona retrogradabilă. Ghinionul continuă însă să urmărească formaţia gorjeană care a marcat în primele secunde de joc însă a şi ratat foarte multe ocazii de a majora avantajul pe parcursul partidei. Raskovic a fost cel care nu le-a permis oaspeţilor să se aşeze bine pe teren pentru că a deschis scorul rapid, înscriind cu un şut de la 20 de metri în secunda 27. „A fost un meci de şase puncte, un meci cu încărcătură mare. Am fost o echipă pragmatică şi am marcat la prima ocazie de gol” a constatat secundul Florin Bejinaru după meci, dezamăgit fiind de numeroasele ocazii ratate de Pandurii mai ales în repriza a doua. 

Preferă golul, nu spectacolol

Lipsa punctelor din primele etape, în care seceta a fost mare în clasament pentru gorjeni, i-a făcut pe aceştia să fie adepţii pragmatismului. După un meci greu cu Steaua, câştigat marţi tot la Târgu Jiu, jucătorii de la Pandurii au acuzat o oarecare stare de oboseală care şi-a pis amprenta asupra evoluţiei lor la meciul cu Gaz Metan. După efortul mare depus la jocul precedent, echipa nu a mai avut aceeaşi prospeţime dar a arătat ca o formaţie pragmatică care a marcat la prima ocazie de gol şi a apărat pe tot parcursul jocului acest avantaj. „Una e să conduci cu 1-0 din minutul 1 şi alta e să pleci de la 0-0. Am jucat economicos cu gândul la cele trei puncte nu neapărat la spectacol. Preferăm să jucăm mai modest şi să câştigăm cele trei punte în detrimentul spectacolului” a explicat secundul lu Cârţu tactica de joc abordată la acest meci. Pandurii au rezolvat jocul cu Mediaşul din primul minut dar au luptat apoi să facă faţă atacurilor oaspeţilor, destul de frecvente în prima repriză. „Am cedat la un moment dat teren, Mediaşul jucând totul sau nimic ne-a făcut meciul greu. Am jucat economicos cu gândul la cele trei puncte nu neapărat la spectacol. Preferăm să jucăm mai mai slab dar să luăm punctele.”

Schimbare tactică sau 

Chiar dacă teoretic şansele de salvare de la retrogradare pentru medieşeni sunt mici, jucătorii de la Gaz Metan mai cred în minuni iar antrenorul Cristi Pustai declara după meci că cinci voctorii din cele zece meciuri care mai sunt de disputat ar duce la păstrarea locului din liga I. Nici Bejinaru nu consideră Mediaşul retrogradat, fiind vorba de o echipă ambiţioasă şi bine organizată: „Nu cred că am retrogradat Mediaşul, ei îşi joacă încă salvarea până la capăt, sunt o echipă bună şi organizată cu o exprimare bună în teren.” După ce Cârţu a intrat din nou în silenzio, Bejinaru a fost nevoit să vorbească şi despre celelalte probleme de la echipă. Acesta a explicat că schimbarea lui Piţurcă a fost una tactică, altfel spus fiind una binevenită pentru moralul atacantului afectat de ironiile suporterilor din tribune care-i aminteau că n-a mai înscris de mult timp. „Schimbarea lui Piţurcă a fost una cu raţiuni mai mult tactice pentru că nu am reuşit să facem faţă celor trei fundaşi centrali care ne-au dominat pe undeva şi ne-au surprins. Aducându-l şi pe Tremonti în faţă, am reuşit să dominăm acolo jocul şi ne-am adaptat din mers la sistemul celor de la Gaz Metan” a explicat Bejinaru. Ieri Pandurii au efectuat la Târgu Jiu un ultim antrenament, de fapt o refacere după efort, azi fiind programată plecarea spre Bucureşti pentru meciul din Cupa României cu CFR. 


Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: