Au rămas pietoni pentru că au băut ca şoferi

Doi gorjeni şi-au pierdut permisele de conducere în noaptea de marţi spre miercuri, după ce oamenii legii i-au depistat şi i-au tras pe dreapta, ridicându-le dreptul de a mai şofa în perioada următoare.

Un bărbat de 41 de ani din municipiu nu a vrut nici în ruptul capului să meargă şi la spital pentru a i se recolta probe biologice, după ce aparatul etilotest arăta că avea probleme serioase cu alcoolul în acele momente.

„Constatând că bărbatul se află sub influenţa băuturilor alcoolice, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest şi au constatat că acesta prezintă o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. La solicitarea poliţiştilor, persoana în cauză a refuzat să fie condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit pe numele său lui G.D.I., dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, afirmă purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, subcomisarul Daniel Tică.

Un localnic de 40 de ani din Rovinari s-a urcat şi el la volan, deşi trăsese un pic la măsea înainte de a băga cheile în contact, o plimbare făcută prin oraş aproape de ora 3.00 dimineaţa nefiind una în care poliţiştii să nu-i iese în cale. „Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest. Întrucât acesta a prezentat o concentraţie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, poliţiştii l-au condus la Spitalul Rovinari pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii continuă cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. De asemenea, poliţiştii i-au reţinut conducătorului auto permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule”, menţionează Tică.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: