Au rămas sub cerul liber în plină iarnă

O familie din satul Valea Mare din comuna Runcu a rămas sub cerul liber în plină iarnă. Un incendiu izbucnit cel mai probabil din cauza coşului de la sobă a mistuit toată casa. Două persoane au scăpat ca prin urechile acului. Un localnic ce trecea prin zonă a observat că din acoperişul casei iese fum şi a alarmat tot satul.

Liniştea satului Valea Mare a fost spulberată vineri puţin după miezul nopţii de izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit. În casă erau două femei, soacră şi noră, care dormeau, în timp ce acoperişul casei era în flăcări. Un trecător a simţit miros de fum şi când s-a apropiat de casă şi a văzut focul a început să strige după ajutor. „Eu veneam de la un vecin şi mă duceam la mine acasă. Când am trecut prin dreptul casei lor am văzut fum şi foc. Am început să strig după ajutor. Au ieşit oamenii repede cu găleţi cu apă până au venit pompierii”, a spus bărbatul.

Tot vecinii au fost cei care le-au scos şi pe cele două femei din casă. „Ele dormeau în casă. Am început să strigăm la ele. Am intrat şi le-am trezit. Dacă mai întârziam puţin sau nu vedea omul ăsta focul ardeau de vii în casă. S-a aprins imediat că este din bârne”.

Compătimiţi de un sat întreg

Atât vecinii cât şi pompierii au încercat să stingă incendiul şi să mai salveze ceva din casă, insă nu au reuşit. Cele două camere în care locuia familia Avramescu au ars în totalitate. „Am rămas fără nimic în plină iarnă. Nici măcar un acoperiş deasupra capului nu mai avem. Suntem săraci. Stăteam aici în două camere. Eram acasă doar eu cu soacra mea că soţul era la oi, că este cioban. Nu mai avem decât hainele de pe noi. Soacra mea este femei bătrână şi i se făcu rău. Agoniseala ei de-o viaţă se făcu scrum. Era să murim şi noi arse de vii. Noi dormeam în casă. Vecinii ne treziră că arde casa”, a spus printre lacrimi Ana Avramescu.

Tot satul s-a adunat să vadă nenorocirea ce s-a abătut asupra familiei Avramescu. „Sunt vai de capul lor. Atât aveau şi ei. Două camere în care stăteau. Acum rămaseră şi fără astea. Nu mai au nimic şi nu au nici bani să-şi facă altă casă. Şi asta era ca vai de ea, casă bătrânească. Poate i-o ajuta cei de la primărie că altfel nu au unde să se ducă amărâţii de ei”, spun oamenii.

Pompierii au confirmat cauza de producere a incendiului, defectarea coşului de fum, însă nu au reuşit să localizeze focul la timp şi să salveze casa familiei Avramescu.

Vizualizări: 249

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: