Au scăpat de belelele raportului Curţii de Conturi

Angajaţii Primăriei Târgu Cărbuneşti cărora primarul le-a imputat 90.000 de lei au contestat în instanţă raportul Curţii de Conturi şi decizia edilului local. Printre aceştia se află şi Loredana Miruţă, funcţionara care avea de plătit 15 mii de lei. Deşi sentinţa magistraţilor nu s-a pronunţat, funcţionarii nu vor mai plăti banii întrucât sunt apăraţi de legea amnistiei fiscale.

Sporuri, prime, cheltuieli de protocol şi contravaloarea pachetelor oferite de sărbătorile de iarnă chiar de către Mihai Mazilu au fost imputate salariaţilor, în urma unui control al Curţii de Conturi. Potrivit raportului, în perioada 2008-2011, şapte membri din Comisia Locală de Fond Funciar au primit ilegal sporul de dificultate, ce variază între 1000 şi 5000 de lei. Oamenii trebuiau să dea banii înapoi. De asemenea 50 de angajate erau la un pas de a înapoia primele de 150 de lei, de 8 martie primite în 2010. Cel mai mult avea însă de plătit o funcţionară, respectiv 15 mii de lei, bani cheltuiţi pe protocol şi pachetele pe care primarul le-a oferit cadou de sărbători, pentru care nu există nici un proces verbal. Pentru a recupera aceşti bani primarul a dat dispoziţie ca salariaţii să restituie banii din salariu. Angajaţii nu au fost însă de acord şi au acţionat primăria în judecată. Deşi magistraţii încă nu s-au pronunţat, angajaţii nu vor mai plăti sumele imputaţi întrucât sunt apăraţi de legea amnistiei fiscale prin care toţi funcţionarii ce au primit sporuri ilegale în perioada 2008-2010 nu mai pot fi obligaţi să restituie banii. “Erau sporuri şi prime primite în anul 2010, însă datoriile s-au şters ca urmare a aprobării amnistiei fiscale”, a declarat Mihai Mazilu, primarul oraşului Târgu Cărbuneşti.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: