Audit dispus de prefect la Spitalul Bumbeşti Jiu

Instituţia Prefectului solicită Primăriei Bumbeşti Jiu efectuarea unui audit intern la spital, rezultatul urmând a fi transmis la minister. Auditul vine după ce sâmbătă au fost efectuate percheziţii la spital, acolo unde probele luate din recipienţii cu dezinfectanţi au fost neconforme. Spitalul Orăşenesc din Bumbeşti Jiu este singura unitate spitalicească din judeţul Gorj la care au fost găsite probe neconforme de dezinfectanţi produşi de compania Hexi Pharma.

Instituţia Prefectului a cerut auditul după ce a primit o solicitare, în acest sens, din partea Ministerului Afacerilor Interne. „Instituţia Prefectului a primit o circulară de la Ministerul Afacerilor Interne prin care ni se cere să solicităm autorităţii publice locale efectuarea de audit intern la spitalele care au avut relaţii contractuale cu firma vizată de această situaţie. Rapoartele de audit vor fi centralizate de către Instituţia Prefectului şi transmise la nivel naţional”, a declarat Gheorghe Paraschivu, prefectul judeţului Gorj.
Acesta susţine că acţiunea de control nu trebuie tărăgănată. „În cazul judeţului Gorj ştiu că astfel de probleme au fost semnalate doar în legătură cu spitalul de la Bumbeşti Jiu. Deocamdată nu am informaţii cum că şi alte spitale ar avea relaţii contractuale cu această firmă. Auditul trebuie efectuat cât mai repede, adică această acţiune trebuie demarată imediat”, a precizat Paraschivu.
Potrivit unor surse, şi la spitalul Târgu Jiu au fost sigilaţi recipienţii cu dezinfectanţi de la Hexi Pharma şi au fost achiziţionaţi alţii de la alt producător, până la clarificarea situaţiei.

Vizualizări: 393

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: