Aurel Popescu (PSD): Ştim, sigur, două nume pentru parlamentare

Victor Ponta și Ion Călinoiu vor deschide listele de candidați ale PSD Gorj la alegerile parlamentare care vor avea loc în iarnă. Cel puțin asta susține Aurel Popescu, lider al PSD Gorj. Social-democrații vor să-și întărească organizațiile până la alegerile parlamentare, astfel încât să obțină un scor cât mai bun.

Reporter: Ce decizii au fost luate în comitetul executiv al PSD? S-au discutat și despre propuneri de candidați la alegerile parlamentare?

Aurel Popescu: A fost o discuție de principiu pentru pregătirea pe această perioadă de timp, perioada de vară, a organizațiilor, întărirea lor la nivel de localități, de municipiu. În mod special acolo unde sunt probleme, pentru că în urma alegerilor locale, știm cu toții, că au mai apărut ceva probleme în unele organizații, lucru care ne obligă să luăm în calcul fiecare detaliu pentru că alegerile parlamentare vor fi foarte importante pentru noi și vrem ca scorul pe care îl vom obține să fie unul foarte bun. Ne interesează aceste alegeri pentru că ne interesează și viitorul Guvern, sperăm să fie unul la care PSD să fie parte din el.

Rep.: Victor Ponta va candida tot aici?   

A.P.: Noi avem două nume pentru care știm în acest moment că vor fi listele începute cu acestea. Și anume Victor Ponta la Camera Deputaților și Ion Călinoiu la Camera Senatului. Sunt cele două nume care vor deschide cele două liste. Mai departe rămâne să analizăm, să discutăm în cadrul PSD Gorj și atunci când vom avea și alte nume vom comunica. Este adevărat, se vehiculează foarte multe nume în spațiul public, pentru că PSD Gorj are mulți oameni de valoare, forța umană este una destul de serioasă și competiția pentru cele două liste va fi destul de serioasă.

Rep.: Ce șanse sunt să vedem un primar pe listele de la alegerile parlamentare?

A.P. : Șansele sunt destul de mari. Rămâne ca organizația să analizeze în cadrul Biroului Permanent și să decidă. Depinde cine își va depune candidatura, dar şi activitatea pe care o are în spate, care trebuie să-l promoveze. Și domnul Ion Ciocea este un nume care poate fi pe una dintre liste.

Rep.: Dar Alin Văcaru, fostul prefect de Gorj?

A.P. : Alin Văcaru este membru al PSD. Până acum nu am avut, eu personal, nicio discuție cu dumnealui, același tratament îl are și domnul Alin Văcaru ca și oricare alt membru al PSD Gorj.

Vizualizări: 444

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: