Autorităţile de mediu, întrebate despre redeschiderea depozitului Roşia

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a cerut un punct de vedere conducerii agenţiei de la Gorj în legătură cu depozitul neconform al Carierei Roşia. Ministerul Energiei a demarat procedurile în vederea emiterii unei hotărâri de guvern prin care depozitul să poată funcţiona în perioada 25 aprilie - 31 decembrie 2018. Proiectul este în dezbatere publică până în data de 2 aprilie.

Conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj a formulat o opinie pe care a transmis-o Agenţiei Naţionale. „M-au sunat de la Bucureşti, Agenţia Naţională, că trebuie să le dau un punct de vedere. Le-am răspuns că nu au autorizaţie pentru depozit, că nu pot fi autorizaţi şi că dacă este interesul strategic, se supune interesului strategic, că nu mă pot opune eu. Nu eu stabilesc dacă este într-adevăr siguranţă strategică. În opinia mea, consider că ar trebui să termine depozitul cel nou, pentru acela am dat acord în 2014 să-l facă, să-l termine. Dacă chiar le trebuie, să se dea peste cap să-l termine”, a declarat Nicolae Giorgi, directorul APM Gorj.     

Autorităţile locale din Rovinari sunt decise să scoată oamenii în stradă şi să facă scut uman în jurul depozitului, dacă acesta va fi reactivat. Depozitul afectează prin zgomot şi praf populaţia din Rovinari şi Fărcăşeşti. CE Oltenia a început construcţia unui nou depozit, dar acesta ar fi gata abia peste un an.

Vizualizări: 1,308

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: