Autorităţile din Gorj, codaşe la finanţarea spitalelor

Spitalele din judeţul Gorj se numără printre cele care au primit cele mai puţine fonduri de la autorităţile locale în anul 2010. Acest aspect este evidenţiat într-un raport al contribuţiilor locale pentru unităţile sanitare, realizat de Ministerul Sănătăţii la un an după descentralizarea unităţilor sanitare. În aceeaşi situaţie s-au mai aflat anul trecut unităţile spitaliceşti din judeţele Olt, Vrancea, Botoşani, Buzău, Dâmboviţa, Vâlcea, Caraş Severin sau Giurgiu.

Primăriile din judeţul Gorj nu au dat prea multă importanţă investiţiilor în sănătate în anul 2010. Ministerul Sănătăţii a alăturat la acest capitol autorităţile locale din Gorj, care au alocat spitalelor 1.636.460 lei, de cele din judeţele Ialomiţa, Tulcea, Călăraşi, Brăila, Tulcea, Giurgiu, Vrancea, Botoşani sau Olt. Anul trecut autorităţile locale din Novaci au considerat că spitalul din localitate nu prezintă un mare interes, aşa că nu au alocat niciun leu în această direcţie. Pe locul doi în această privinţă se află Primăria Târgu-Cărbuneşti, care a repartizat 109.000 lei către unitatea spitalicească din subordine, iar pe locul trei din perspectiva slabei finanţări se află autorităţile din Bumbeşti Jiu care au alocat suma de 119.750 lei pentru spitalul din oraş, spital care a fost ulterior desfiinţat. La mică distanţă se află spitalul din municipiul Motru, care a primit din bugetul local doar 135.000 lei şi de spitalul din Rovinari, care a fost finanţat cu suma de 152.000 lei. Nici consilierii locali din Târgu Jiu nu au considerat că Spitalul de Urgenţă ar avea mare nevoie de bani, aşa că investiţiile Consiliului Local Târgu Jiu în această unitate au fost de doar 244.460 lei. Ajutoare financiare mai consistente de la bugetele locale le-au primit Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din Runcu şi spitalul din Turceni, de 300.000 lei şi respectiv 575.000 lei.

Consilierii din Novaci, neinteresaţi de spitalul din localitate

Primăria Novaci, condusă de Pantelimon Todea, nu s-a sinchisit să finanţeze foarte mult sănătatea nici în 2011, alocând doar 500.000 lei pentru unitatea spitalicească preluată,  fiind din nou codaşă la prevederile bugetare destinate spitalului. Nici primarul Dorin Hanu, care oblăduieşte destinele motrenilor nu a fost genenos cu spitalul, alocând doar 100.000 lei sănătăţii. Din bugetul local Dorin Filip şi consilierii din oraşul Rovinari au prevăzut cu 100.000 mai mult decât în anul trecut, iar spitalul din Turceni şi Spitalul de Preumoftiziologie  „Tudor Vladimirescu” din Runcu au primit 300.000 şi 362.000 lei din bugetul local. Cele mai multe fonduri vor fi investite de această dată în sănătate de autorităţile din Târgu Cărbuneşti, care au prevăzut 500.000 lei pentru sănătatea cărbuneştenilor şi de autorităţile din Târgu Jiu, care au acordat pentru Spitalul de Urgenţă 777.000 lei.

RAPORT

Dacă anul trecut judeţul Gorj se afla pe locul 17 din perspectiva judeţelor cu cea mai slabă finanţare a unităţilor spitaliceşti, în acest an a scăpat de atenţionarea Ministerului Sănătăţii, dar se află la limită, cu o finanţare de doar 2.350.000 lei. Raportul a fost finalizat pe baza datelor oficiale transmise de unităţile sanitare prin unităţile de sănătate publică şi confruntate cu datele de execuţie centralizate la Ministerul Finanţelor.

Vizualizări: 187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: