15 noiembrie 2014. Venise frigul în România. Ponta încă nu venise, dar se pregătea. Avea cota mai mică la casele de pariuri, decât avusese marele favorit Mircea Geoană. Adică era mai probabil să-l bată Ponta pe Iohannis decât era ca Geoană să-l bată pe Băsescu, în 2009. În fotbal, asemenea probabilităţi s-ar traduce printr-un meci Barcelona – Pandurii, unde pesediştii erau Barcelona. În politică, au bătut de fiecare dată, după cum ştim. Dar pe 15 noiembrie Ponta nu ştia că va pierde. Din contră. E greu de spus când au avut românii (ăia cu ceva creier în cap) o bucurie mai mare: când a pierdut Geoană sau când a pierdut Ponta? La mine, clar, bucuria a fost răsunătorul eşec al lui Ponta. M-am făcut muci, iar dimineaţa am sărbătorit direct cu doamna care îmi face curat (capitalist, deh). Probabil v-am mai povestit, cea care mi-a spus că nu a votat cu Ponta din cauză că e prea deştept, iar fiind deştept înseamnă că fură mult. ”Pe când Iohannis nu vezi ce prost e?”. Cam e.

Dar să ne întoarcem pe 15.11.2014. Ponta se îmbarcă frumos într-un autobuz plin de ziarişti pregătiţi să fie lăudători cu stăpânul cum fuseseră, pe vremuri, cu un alt loser celebru, Adrian Năstase. Autocarul porneşte silenţios, cu geamuri fumurii şi aer condiţionat la bord, se servesc fursecuri şi sucuri. Şampaniile urmau pentru a doua seară, când se va fi ştiut noul preşedinte al României. Care nu concepea nimeni să fie altcineva decât Victoraş. Totuşi, pentru inerţie, pentru că era programată, pentru a forţa, ca Brazilia în finala cu Germania, încă un gol liniştitor, Ponta îi ducea pe fraierii ăia de ziarişti la noua autostradă. A forţat inaugurarea, după cum o spune chiar constructorul, care în zilele premergătoare trimisese un avertisment clar către CNADR în care spunea că respectivul tronson impune lucrări mult mai complexe şi termenul nu poate fi devansat, în ciuda dorinţei guvernului de a-l reprograma pentru a precede ziua cu turul 2. Mai mult, constructorul a avertizat că eventualele stricăciuni rezultate în urma grăbirii inaugurării vor fi suportate de statul român. Ponta n-a ţinut cont de asta. S-a pozat la tăierea panglicii ca Ceauşescu pe vremuri. Pe afară era vopsit gardul, înăuntru leopardul. Purceaua moartă în coteţ. Cristian Tudor Popescu povestea, la Digi 24, cum tatăl său a lucrat la pasajul Muncii şi Ceauşescu a cerut devansarea inaugurării, pentru a se pupa cu un 23 august. Crăpăturile din tencuială prin care curgea apa au fost acoperite cu var şi lavabilă cu o oră înainte ca dictatorul să vină cu presa după el. Imediat după ce a plecat, s-au apucat să refacă lucrarea, de data asta corect. Nu şi în noua noastră democraţie, însă. Autostrada a rămas aşa, inaugurată prost de Ponta. Şi s-a dus dracu’.

Pentru că autostrada cea nouă stătea, mă scuzaţi, pe c***t. S-a dărâmat în mai puţin de un an, consfinţind dezastrul pe toate liniile ale micului plagiator. Porţiunea trebuie reconstruită, de la zero. Şi statul trebuie să plătească pentru asta. Cu puţin efort, DNA-ul ar putea scoate de un nou dosar penal pentru cei responsabili. Până una-alta, evitaţi A3. S-ar putea să ajungeţi în pământ mai devreme decât aţi fi crezut.

*Citiţi, când şi dacă aveţi timp şi chef, Autostrada din Sud, o poveste scurtă a lui Julio Cortazar. N-o să vă pară rău.

www.mantzy.ro