Baciu: „Trebuie să renunţăm la nişte jucători care au bani foarte mulţi”

Jucătorii de la Pandurii au primit două zile libere după săptămâna de pregătire fizică şi patru meciuri amicale care au adus o oarecare oboseală. Antrenorul Marius Baciu a decis că e bine ca aceştia să mai rămână o zi cu familia urmând ca la finalul săptămânii echipa să plece în stagiul de pregătire din Austria. Pandurii vor reveni la antrenamente azi după-amiază iar mâine au programat un alt joc amical. În urma acestuia antrenorul va decide care sunt jucătorii care vor rămâne la echipa mare, urmând să mai renunţe la o serie de fotbalişti din lotul actual, vizaţi fiind mai ales cei care nu au ajuns la un acord cu clubul.

Marius Baciu a explicat după amicalele din week-end că marţi, când jucătorii vor reveni la pregătire se va anunţa în mare lotul pentru cantonamentul din Austria.

„Când ne vom întoarce la antrenamente vom stabili o parte dintre jucătorii care vor face parte din lotul Pandurilor pentru noul sezon, restul urmând a fi stabiliţi miercuri, după meciul cu Minerul Lupeni, care va fi ultimul meci la Târgu Jiu înaintea plecării în Austria”, a precizat antrenorul care a renunţat deja săptămâna trecută la o parte dintre tinerii de la echipa a doua din lot dar şi la alţi jucători precum Ghindeanu, Basara, Dedu, Pârvu şi Militaru.

Fertea mai aşteaptă până miercuri

Antrenorul a precizat că nu s-a edificat complet după ultimele jocuri amicale de săptămâna trecută pentru că acestea s-au disputat pe o stare de oboseală şi nu a vrut să greşească: „Nu pot să dau acum un verdict, după jocul cu Jiul Rovinari, pentru că am ştiut că va fi foarte multă oboseală acumulată. Nu am vrut să greşesc în aceste condiţii”. Acesta crede că starea de oboseală a jucătorilor e normală având în vedere antrenamentele fizice efectuate şi meciurile amicale, nefiind deloc îngrijorat din acest punct de vedere. În ceea ce priveşte jucătorii aflaţi la probe, tehnicianul a evitat să vorbească despre ei precizând doar că nu a fost convins de niciunul, în cazul lui Fertea o decizie urmând să fie luată după meciul de miercuri: „Fertea este un jucător tânăr, interesant, dar nu am luat încă nicio decizie în privinţa lui. Vom stabili ce vom face cu el miercuri, după meciul amical cu Minerul Lupeni. Depinde de evoluţia lui atunci, dar şi de alte criterii. Trebuie să urmărim în primul rând interesul clubului”. Atacantul de la Câmpia Turzii a marcat de două ori pentru Pandurii în amicalele de săptămâna trecută dar nu s-a ajuns încă la nici un acord pentru un eventual transfer.

Se renunţă la jucătorii cu contracte mari

Lotul pandurilor va mai suferi modificări fiind posibil să se mai renunţe şi la jucătorii cu experienţă din lot, Baciu explicând că trebuie să se discute serios mai ales la cei care au contracte mari: „Avem foarte mulţi jucători sub contract. Avem muncă foarte grea pentru că trebuie să renunţăm la nişte jucători care au bani foarte mulţi”. Pentru cei care nu vor să renunţe la contractele mari se caută în prezent soluţii urmând fie să fie trimişi la echipa a doua, fie să fie lăsaţi acasă şi puşi pe lista de transfer: „Când ai un jucător sub contract e foarte greu să renunţi la el. Trebuie să-i găsim unde să joace şi aşa mai departe. Timpul devine scurt, dar e normal pentru că e foarte greu să renunţi la nişte jucători care sunt ai tăi. Oricum ai renunţa, îi ai tot sub contract. Tilincă e Tilincă…. Fiţi siguri că, până plecăm în cantonament, n-avem mamă, n-avem tată! Nu contează numele jucătorilor”. În ceea ce priveşte lotul, tehnicianul a precizat că vor mai veni şi alţi jucători dar nu s-au adus încă pentru că nu se ştie cina va pleca din lotul actual: „Vor veni jucători atunci când trebuie. În săptămâna în care vom pleca în Austria vor veni jucătorii de care avem nevoie. Am avut la antrenamente şi 45 de jucători şi a fost foarte greu. Trebuia să ştim foarte sigur la cine renunţăm, de aceea nu am mai adus acum jucători. Atât eu cât şi conducerea avem un contur pentru lista jucătorilor pe care vrem să-i aducem”.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: