Bârcă: Blaga m-a convins, Macovei ne-a lăsat fără un deputat!

Primarul din Turburea, Ion Bârcă, face parte din delegaţia organizaţiei PD-L Gorj care va merge la congresul partidului din 23 martie. Primarul din Turburea a declarat că o va vota pe Elena Udrea. Mai mult, deşi în campania de la parlamentare primarul a susţinut candidaţii USL, acesta este în continuare preşedinte la PD-L Turburea.

Reporter: Domnule primar, de pe lista de excluderi aţi ajuns din nou preşedinte la organizaţia PD-L Turburea. Cum aţi reuşit?

Ion Bârcă: Oricine are nevoie de cineva care aduce voturi. Nu poţi să pui în frunte pe cineva care nu aduce voturi. Trebuie să ai priză la oameni. Eu, după ora 16, merg prin comună să văd ce probleme sunt, discut cu oamenii, îi ajut cu ce au nevoie.

Rep.: Vi s-a propus să rămâneţi în funcţia de preşedinte. Cine?

I.B.: Doamna Cojocaru a venit la Turburea şi mi-a zis să rămân aici şi să facem treabă. Nu am putut să o refuz pe doamna Cojocaru. Face parte din oamenii care pe mine m-au ajutat şi nu pot să spun nu. Eu am spus şi la parlamentare, fac politica oamenilor din comună. În primul rând PD-L nici nu a pus candidat. O zice băiatul acela, Robert Zgăbaia, că am ceva cu el, dar nu am. Dar ce voturi să ia el, un candidat slab? Nu aveam pe cine să ajut. Am zis că de ce să lupt să-şi facă Ion Ruşeţ şmecheriile şi să profite de pe spatele meu. Eu am spus direct. Eu i-am ajutat pe cei de la USL şi sper să ajute şi ei oameni din comună.

Rep.: Ce părere aveţi despre echipa domnului Ion Cupă?

I.B.: Despre domnul Cupă am o părere foarte bună şi dumnealui m-a ajutat pe mine când am candidat la primărie. Am avut mereu o colaborare extraordinară. Echipa mai trebuie şlefuită. Ce să caute acolo Dan Vâlceanu, care a fost cu Ruşeţ, Robert Zgăbaia, care a pierdut?

Rep.: Mergeţi la congres? Pe cine veţi vota?

I.B.: Voi merge la Bucureşti şi o voi vota pe Elena Udrea. Domnul Vasile Blaga ne-a convins de politica dumnealui, iar Monica Macovei la fel. Cu comisia ei de etică, ne-am convins de ea şi de comisia ei de etică. Din cauza acestei comisii PD-L a pierdut un deputat bun. Pe Cosmin Popescu.

Vizualizări: 153

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: