Baschet: CSM Târgu Jiu va juca în deplasare în prima etapă

CSM Târgu Jiu și-a aflat adversarele din prima fază a competiției: U-BT Cluj-Napoca, BC CSU Sibiu, SCM U Craiova, FC Argeș Pitești, CSM Târgu Mureș, CSM Ploiești, Rapid București și CSM VSKC Miercurea Ciuc.  Echipa din Târgu Jiu a fost repartizată în Conferința 1 în prima fază a sezonului 2022-2023 din Liga Națională de Baschet Masculin.

Echipa pregătită de Claudiu Alionescu va juca în prima etapă a noului sezon, în deplasare, pe terenul echipei CSM Ploiești, a informat csmtargujiu.ro.  „Noua stagiune baschetbalistică vine cu un nou format competițional. Cele 18 echipe participante au fost repartizate în două conferințe, în funcție de clasarea din stagiunea precedentă. Liga Națională de Baschet Masculin, ediția 2022-2023, va începe pe 28 Septembrie, iar ultima etapă din prima fază va avea loc pe 28 Ianuarie 2022. Se va juca pe sistemul de meciuri tur-retur, rezultând 18 etape. Primele cinci clasate în ambele conferințe avansează în grupa valorică principală (locurile 1-10), iar ultimele patru clasate în ambele conferințe continuă în grupa valorică inferioară (locurile 11-18). În faza a doua a sezonului, în grupa valorică principală fiecare echipă joacă în dublă manșă împotriva celor cinci echipe provenite din cealaltă conferință. Primele opt clasate vor avansa în play-off, unde începând cu anul acesta, seriile din sferturile de finală și semifinale se vor juca pe sistemul „Best of 5”, pe când finala se va juca pe sistemul „Best of 7”. În grupa valorică inferioară, celelalte opt echipe, patru din fiecare conferință, vor adopta același sistem de joc pentru stabilirea ierarhiei locurilor 11-18”, a informat sursa citată.

Programul în Conferința 1 în care joacă şi CSM Târgu Jiu poate suferi schimbări deoarece SCM U Craiova va participa la turneul preliminar FIBA Europe Cup din perioada 21-28 Septembrie 2022.

CONFERINȚA 1 / ETAPA 1

 

CSM Ploiești – CSM Târgu Jiu

FC Argeș Pitești – CSM Tîrgu Mureș

SCM U Craiova – CSM VSKC Miercurea Ciuc

BC CSU Sibiu – Rapid București

U-BT Cluj-Napoca stă

Vizualizări: 218

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: