Baschetbaliştii vor un meci amical cu SCM Craiova

Echipa locală de baschet CSM Targu Jiu a avut câteva zile de pauză pentru că va juca următorul meci oficial la finalul acestei luni. Până atunci conducerea clubului caută să perfecteze câteva meciuri amicale, cel mai probabil unul dintre adversari fiind SCM Craiova, echipă din Grupa Galbenă a Ligii Naţionale.

Baschetbaliştii de la CSM Târgu Jiu au revenit de miercuri la pregătire şi ar putea evolua în curând într-un joc amical împotriva unei formaţii din Grupa Galbenă.

Conducerea clubului caută în această perioadă adversari pentru meciuri amicale, printre aceştia dorind să fie şi un adversar de calibru, pentru ca jucătorii să poată fi pregătiţi pentru următoarea confruntare din campionat.

Directorul clubului, Robert Bălăeţ, a precizat că se doreşte un amical cu o echipă mai puternică şi pentru a face o bună propagandă acestui sport dar şi pentru a pregăti cât mai bine echipa: „Am discutat şi avem ceva promisiuni, dar încă nu pot spune exact cu cine vom juca pentru că nu este nimic concret. Dar sperăm să fie un meci destul de tare, vedem ce va fi pentru că noi suntem un club mic aflat la început de drum. Am vrea ca acest meci să se dispute la Târgu Jiu, pentru că, dacă aducem o echipă superioară ca şi eşalon, ar fi normal să jucăm aici la Târgu Jiu, pentru a face propagandă baschetului masculin şi să vedem şi unde suntem şi să ne pregătim pentru meciurile grele care vor urma. Ne-am gândit, cum e şi  normal, la echipa din Craiova, pentru că este cea mai aproape de  noi”.

Următorul meci oficial pentru echipa locală de baschet va fi programat la finalul acestei luni, la Sighetu Marmaţiei. Până atunci însă baschetbaliştii vor mai juca meciuri amicale, unul urmând să fie probabil cu SCM Craiova, echipa la care activează fostul căpitan al fostei echipe târgujiene, Energia, Porter Troupe.

Vizualizări: 226

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: