După câte promisiuni a făcut, după ce ruşine a păţit la Bruxelles, după ce a înfrânt la referendum, după ce ne repetă în fiecare zi că este premierul României ca şi cum ar vrea să se convingă pe el însuşi, Ponta iar a comis-o declarând public că este obsedat de Băsescu. Sigur, nu a folosit cuvintele astea, dar după ce şi-a reluat peregrinările prin studiourile televiziunilor voiculeştiene, s-a apucat să se jure că nu-l va lăsa pe Băsescu să-i spună lui ce să facă cu taxele şi impozitele, nu-l va lăsa să se amestece în treburile guvernului, nu-l va lăsa să fie un preşedinte jucător. S-a înfuriat la maxim că Băsescu, după ce s-a întors de la Bruxelles,  a declarat că el, la 60 de ani, nu se va mai schimba, dar n-a precizat la care anume din obiceiuri s-a referit.

Speriat că-i va lua faţa din nou Băsescu, Ponta a sărit ca ars şi l-a atenţionat că el nu-i permite. Am crezut pentru câteva zile că obsesia legată de Băsescu s-a mai risipit, dar m-am înşelat pentru că Ponta demonstrează în fiecare zi că suferă şi el şi Antonescu de “băsescită”, boală care îi afectează în aşa fel încât nu mai pot gândi nici o măsură economică care să ne salveze de dezastrul care ne dă târcoale. Dacă Băsescu a declarat că el nu se schimbă , aşa în general, Ponta a sărit ca ars şi şi-a văzut poziţia lui de premier ameninţată, proiectându-şi în minte situaţia de cărător al genţii lui Băsescu.

Faptul că acum răcneşte din toţi bojogii că Băsescu a exportat scandalul  puciului în toată Europa nu face altceva decât să confirme că  el a fost pe bune, dar  şi-ar fi dorit să nu afle nimeni şi să fie primit la Bruxelles cu pâine şi sare nu cu şuturi în partea dorsală aşa cum s-a întâmplat. Nu mai conteneşte să ne sufoce fiecare clipă din viaţă cu arhicunoscutele şi prăfuitele de acum sloganuri conform cărora preşedintele nu mai reprezintă pe nimeni, nu mai are popularitate etc. Ponta ar trebui să ştie că democraţia nu este un concurs de popularitate, că dacă ar fi aşa l-am avea pe Arşinel preşedinte şi pe Stela Popescu premier!

Solidarizarea lui şi a oamenilor din PSD cu Liviu Dragnea, acuzat în justiţie de lucru grave, de constituire a unei filiale mafiote care să ducă la vicierea votului de la referendum, nu are cum să stârnească aplauzele Europei. Nici un premier, oricât de Cârlan ar fi el, nu poate să se asocieze public cu un presupus infractor, chiar dacă acesta a comis infracţiunile spre binele partidului politic pe care premierul îl conduce. Un pic de decenţă ar fi trebuit să-l îndemne măcar să tacă până se lămureşte în justiţie problema. Tuşele grosolane pe care le desenează în fiecare zi şeful social democraţilor ne duc cu gândul la o mai veche meteahnă a politicienilor de toate culorile , aceea de a remafiotiza statul român. Şi asta nu pentru că statul ar fi scăpat vreodată cu adevărat de mafioţii care-i atacă structurile şi i le clatină din temelii.