Baza de Tratament Săcelu intră în „hibernare”

Baza de Tratament de la Săcelu şi-a sistat activitatea începând de marţi. Directorul Ştefan Cherciu spune că, în cazul în care nu se va reuşi redistribuirea angajaţilor, se va intra în şomaj tehnic. „Începând cu data de 15 septembrie am reziliat contractele cu Minprest şi cu Medserv, iar acum ne pregătim să băgăm Baza de Tratament în conservare, pe perioada de iarnă. Vom încerca să redistribuim personalul pe la alte subunităţi. În cazul în care nu vom reuşi acest lucru, oamenii vor intra în şomaj tehnic. Problema este pentru 10 persoane, noi suntem 18 de toţi, dar 8 se ocupă de pază şi vor rămâne. Nu s-a materializat intenţia noastră de a funcţiona şi pe perioada de iarnă, pentru a fi posibil acest lucru trebuie să se investească în baza de tratament”, a declarat Ştefan Cherciu. Anul acesta s-a atins recordul privind încasările. „În această vară, am avut cele mai mari încasări din istoria staţiunii, ne-am apropiat de 400.000 de lei. Cu toate că luna iunie nu a fost bună, a fost o lună ploioasă. Şi acum au mai trecut vizitatori pe la ştrand, dar deja s-a răcit apa, chiar dacă afară e cald. În zilele următoare vom goli toate instalaţiile de apă, vom izola canalele contra frigului”, a mai precizat Ştefan Cherciu.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: