Parângul revine în piaţă cu o investiţie de două milioane de euro

Complexul Parângul din Târgu Jiu nu se închide, dau asigurări administratorii SC Lotus SA, chiar dacă prin etajele superioare „bate vântul”. Ba mai mult, aceştia anunţă că pregătesc o mega-investiţie de două milioane de euro pentru modernizarea clădirii, astfel încât să atragă noi comercianţi şi branduri renumite. Lucrările vor începe de anul viitor. Deocamdată, în complex au mai rămas doar câţiva comercianţi. Mulţi dintre ei au părăsit complexul Parângul pentru a-şi comercializa produsele în centrul comercial Shopping City Târgu Jiu.

Declinul complexului Parângul a început o dată cu ridicarea Mall-ului. Comercianţii de aici au plecat la noul centru comercial, deşi chiria este mult mai mare, în ideea că vor avea şi vânzări mai mari. În prezent, cea mai aglomerată zonă din complexul Parângul este parterul, unde mai funcţionează un magazin Vodafone, o covrigărie, un market Profi, un altul de bijuterii, unul de arme şi muniţii, dar şi de cosmetice.

etaj_1_parang_magazin_puma_inchis

La etajul I mai funcţionează magazinele Leonardo, Jolidon, Coccodrillo, un magazin de perdele şi un alt magazin de haine şi genţi. La etajul al II-lea desfăşoară activitate doar magazinul Roka, iar etajul al III-lea al complexului este închis complet. Reprezentaţii SC Lotus SA admit că situaţia în care se află unitatea nu este una roză, dar sunt optimişti. Aceştia anunţă investiţii majore pentru schimbarea în totalitate a aspectului complexului. "Mall-ul ne-a creat nişte probleme, dar o să fie populat şi Parângul. Avem planuri să îl ocupăm în alt fel. O să facem o investiţie foarte mare, să modernizăm tot, cu sticlă pe dinafară şi o să-i luăm pe cei din Mall care plătesc chirie mai mare decât în Parângul şi o să vină la noi pentru că nici ei nu mai stau acolo, au început să se plângă că nu pot plăti chiria. Vânzările în Târgu Jiu peste tot au scăzut din cauza acestui Mall. Au venit cu cinci elicoptere să vadă ce se întâmplă, de ce nu merge Mall-ul”, a declarat Ovidiu Caragea, administratorul SC Lotus SA.

Branduri mari aşteptate la Complexul Parângul 

Complexul Parângul nu a mai fost modernizat din anul 2003, iar acum administratorii vor să schimbe cu totul aspectul clădirii, astfel încât să devină cât mai atractivă pentru potenţialii clienţi. Cei din administraţia complexului spun că sunt deja în tratative cu branduri de prestigiu pentru a înfiinţa noi magazine aici, după modernizare. "Vom face o modernizare totală şi vom atrage comercianţi. Deja avem promisiuni de contracte cu alte firme, H&M şi alte societăţi. Acolo e preţul prea mare la chirie. Ne trebuie cel puţin 2 milioane de euro pentru a face modernizările. Am contractat o bancă. Creditul se va pune în mişcare pe măsură ce se va face investiţia. Lucrările încep la anul. Vom avea şi un fast-food renumit. Noi avem chiria mai mică. Alţii lucrează de la 30 de euro în sus, noi lucrăm în medie cu 10-15 euro pe metrul pătrat. Cei de la Mall mai ia şi 10% din vânzări. Noi vom păstra tarifele şi după modernizare. H&M o să vină cu un alt brand la noi şi va fi de 150 metri pătraţi. Va fi la etajul 2. Roka rămâne", a mai spus administratorul SC Lotus SA.

roka_etaj_II

Vizualizări: 660

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: