Bejinaru: „Suntem datori să credem până în ultima etapă”

Pandurii Târgu Jiu şi-au redus şi mai mult şansele de salvare de la retrogradare şi după ultimul meci programat pe teren propriu în acest sezon. Gorjenii au remizat luni seara cu FC Timişora, scor 0-0, acumulând acum 31 de puncte, la egalitate cu Poli Iaşi şi fiind în clasament la două puncte în urma Universităţii Craiova care ocupă locul 14 cu 33 de puncte. Pandurii au însă avantajul celei mai uşoare programări în ultima etapă când joacă la ultima clasată, Unirea Alba Iulia, Craiova urmând să joace cu Oţelul, iar Poli Iaşi cu Unirea Urziceni.

Cu toate că echipa a fost una ofensivă, cum promisese antrenorul Bejinaru înaintea meciului cu FC Timişoara, atacul a fost din nou în siferinţă. Pe teren s-au aflat în prima repriză doi atacanţi, Stromajer şi Kamara, după pauză fiind trimişi să întărească atacul şi Tilincă şi Tremonti. Rezultatul a fost unul dezamăgitor, doar o mare ocazie de a marca rată de Orac în prima repriză.

 „Din nefericire nu am reuşit ceea ce ne-am propus înainte de joc. Ne-am propus să dăm goluri şi nu am reuşit. Kamara nu a intrat cum trebuie în joc şi am mizat pe Orac în spatele lui Stromajer pentru că avusese unele ocazii. A fost o inspiraţie de moment care nu s-a materializat”, a declarat tehnicianul la finalul partidei precizând că de acum şansele echipei Pandurii de a se mai salva s-au diminuat: „Şansele noastre s-au redus cu acest rezultat dar suntem datori să credem până în ultima etapă dar o să ne adunăm după acest joc şi o să mergem la Alba Iulia să încercăm să luăm cele trei puncte. Atâta timp cât mai sunt şanse matematice suntem datori să luptăm şi să credem în şansele noastre. Şansele depind acum şi de rezultatele indirecte”.

Bejinaru nu le-a reproşat elevilor săi nimic după meci, apreciind că nu au de ce să fie resemnaţi pentru că au datoria să profite şi de ultima şansă: „Jucătorii se aşteptau să câştige acest joc, am fost foarte încrezători  dar nu a fost să fie şi mergem mai departe. Nu sunt resemnaţi, după ultima etapă de sâmbătă vom şti dacă e cazul să ne resemnăm sau nu, sâmbătă la ora şapte seara vom ştii exact unde ne aflăm”.

Calculele retrogradării:

Calculele în ceea ce priveşte salvarea de la retrogradare sunt  deja făcute şi sunt deja mai multe posibilităţi şi scenarii. Lupta se duce acum în trei, Pandurii, Poli Iaşi şi Universitatea Craiova.

1. Pandurii se pot salva dacă Universitatea pierde cu meciul cu Oţelul şi Poli Iaşi pierde meciul cu Unirea Urziceni sau dacă Iaşiul va face un egal. Dacă şi Poli Iaşi va învinge atunci moldovenii profită de avantajul "directelor";

2. Dacă Pandurii şi Poli Iaşi fac egal şi Universitatea câştigă cu Oţelul, atunci  pică amândouă şi rămâne Craiova în Liga I;

3. Dacă Craiova o bate în ultima etapă pe Oţelul, şi celelalte două pierd atunci Universitatea e cea care se salvează;

4. Dacă Universitatea va face un egal cu Oţelul atunci Poli Iaşi rămâne în Liga I dacă  bate pe Unirea Urziceni şi Pandurii nu câştigă la Alba Iulia, fiindcă moldovenii stau mai bine la meciurile directe cu Craiova. Dacă Pandurii înving la Alba Iulia  ajung la egalitate cu Universitatea şi cu Iaşi, situaţie în care doar Craiova se salvează, având avantaj într-un clasament în trei;

Vizualizări: 98

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: