Bilanţul lui Cârciumaru după primul an în Senat

Senatorul PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a prezentat bilanţul primului an de mandat în Parlamentul României. Cârciumaru este preşedintele Comisiei pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului din Senatul României, care a lucrat şi încheiat cele mai multe rapoarte la proiectele de lege, alături de Comisia economică şi Comisia juridică. Astfel, comisia condusă de Cârciumaru a primit pentru raport 117 proiecte legislative, din care 84 proiecte au fost acceptate pentru avizare, 72 dintre acestea primind aviz în final.

Potrivit bilanţului, Cârciumaru a iniţiat sau semnat 37 de iniţiative legislative, a depus şi susţinut şase declaraţii politice, a avut 64 de luări de cuvânt în plen şi a semnat şi votat moţiunea „România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor!”

Cârciumaru a mai trecut în bilanţ schimbările legislative legate de domeniul minier, de statutul funcţionarului public, modificarea Legii tinerilor, interzicerea temporară a exportului de lemne de foc. De asemenea, senatorul PSD de Gorj a susţinut şi introducerea unui amendament la Codul Silvic pentru a facilita extinderea exploatărilor miniere de la Complexul Energetic Oltenia. (A.A.)

Vizualizări: 508

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: