Bîrcă nu a intrat în bac pentru că a rămas corigent

Primăria înainte de bacalaureat. Ion Bârcă a câştigat primăria Turburea pentru încă patru ani, dar nu a intrat în examenul de bacalaureat. Ocupat cu problemele din administraţie, dar şi cu campania electorală, Ion Bârcă a rămas cu situaţia neîncheiată şi nu a putut intra în examenul de bacalaureat. Dacă familia primarului vrea ca edilul să-şi termină studiile, şi de ce nu, să urmeze şi o facultate, Ion Bârcă se preocupă de problemele din comună, pentru că nu-i trebuie diplomă ca să fie primar.

Campania electorală i-a îngreunat situaţia şcolară lui Ion Bîrcă. Elev în clasa a XIII-a, primarul din Turburea, trebuia să susţină acum examenul de bacalaureat, dar a rămas corigent şi nu poate intra în examen. „Am luat legătura cu cei de la liceul de la Bârseşti unde domnul Bârcă este elev şi mi-au spus că are situaţia neîncheiată şi din acest motiv nu poate susţine examenul de bacalaureat. Probabil a fost ocupat în campania electorală şi nu a mai avut timp de şcoală. Poate să se ducă să-şi rezolve situaţia şcolară şi să susţină bacalaureatul în sesiunea din toamnă”, a declarat Ion Işfan, inspector şcolar adjunct.

Nu există facultate de primari

Pentru Ion Bîrcă, primăria contează mai mult decât examenul de bacalaureat, pentru că nu-i trebuie diplomă să fie primar, ci putere de muncă şi spirit gospodăresc. „Nu am avut timp de şcoală pentru că am avut probleme în comună, a mai fost şi campania electorală şi ca să vă spun drept nu am mai trecut pe la şcoală. Vedeţi cum e şi cu şcoala asta. A fost o ambiţie de a mea şi de-a familiei, ca să termin liceul. E greu cu amândouă. La primărie sunt foarte multe probleme, nu pot să lipsesc. O să termin şi liceul. La facultate nu cred că mă mai duc. Nu-mi trebuie facultate. Ce, e facultate de primari, îmi dau diplomă de primar- Sunt mulţi primari fără facultate. Eu trebuie să am grijă să meargă lucrurile bine în comună”, a declarat Ion Bîrcă

MAMA L-A TRIMIS LA ŞCOALĂ

Familia, dar în special mama edilului, a fost cea care l-a îndemnat să-şi termine liceul şi să-şi ia diploma de bacalaureat. „Când l-am dat eu la şcoală nu a vrut să înveţe. Acum trebuie să termine studiile, să-şi ia diploma. E băiat bun, muncitor, a făcut treabă în comună, dar trebuie să termine şi liceul“, a declarat mama lui Ion Bîrcă. Mai mult, aceasta îl îndeamnă să facă şi facultate.

„Trebuie să facă şi facultatea. Învaţă mult, e serios, dar acum a avut treacă în comună. Învaţă cot la cot cu nora mea. Ea mai are un pic şi termină facultate. Se bagă amândoi într-o cameră şi învaţă. Eu i-am văzut.”

Mama primarului

GOSPODAR

Locuitorii din comuna Turburea ştiu că Ion Bîrcă nu are liceul terminat, dar nu-i deranjează atâta timp cât face treabă în localitate.

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: