Nu cred că Ion Călinoiu este bolnav de putere. Situaţia este cu mult mai gravă. Să fii şocat că un consiliu judeţean ales de oameni cere şi votează amânarea unui proiect de hotărâre mi se pare incredibil pentru o ţară care a trecut prin 25 de ani de democraţie. Grav este că Ion Călinoiu s-a confruntat cu un singur vot împotrivă în ultimii şase ani, după câte îşi amintesc consilierii mai vechi. Acum 10-12 ani, Ion Călinoiu accepta păreri, critici, voturi împotrivă. Când a devenit Călinoiu dictator? Şi dacă tot e dictator, de ce e fricos?

Şeful judeţului, care îşi doreşte să fie unul de temut, a stârnit ieri sentimente de compătimire. „Săracul Călinoiu”, aşa spunea ieri un coleg de presă, care a citit teamă şi neputinţă, în amestec cu furie şi cu un sentiment de neînţelegere din partea lui Călinoiu. Adevărul este că liderul social-democrat nu poate pricepe ce i se întâmplă. Credea că i-a cumpărat pe toţi cu funcţii, cu promisiuni, cu gogoşi. De unde această opoziţie? Că în campania electorală nu s-a văzut, toţi au trădat, şi de la PDL, şi de la PNL, şi de la PP-DD.

Ce nu înţelege Ion Călinoiu este că niciodată nu trădează toţi. Partidul unic nu mai poate exista. Nici dacă va cumpăra mâine toţi consilierii de la opoziţie, nu va sta liniştit mult timp. Pentru că vor apărea alte voci în opoziţie, poate mai clare, mai proaspete, mai convingătoare. Dacă ar fi inteligent, Călinoiu ar lăsa opoziţia să funcţioneze, are destul pârghii administrative pentru a-şi conserva puterea încă 20 de ani. Dacă va îngrădi libertatea opoziţiei de a vota, dacă va distruge credibilitatea opoziţiei cultivând trădarea, poate va avea câştiguri pe termen foarte scurt. Societatea democratică are însă mecanisme de autoreglare şi cu cât boala de care suferă Călinoiu se agravează, cu atât opoziţia va creşte, pentru a o scăpa de dictatură.