Borza a făcut concedieri ilegale în Hidroelectrica
Fostul administrator al Hidroelectrica, Remus Borza, a concediat ilegal sute de salariaţi ai companiei, printre care şi angajate aflate în concediu prenatal sau de îngrijire a copilului, iar unii dintre salariaţi au câştigat deja în instanţă şi urmează să primească toate drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă, se arată într-un comunicat al Hidrosind. „Filiala Hidroelectrica Hidrosind ia act de rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti de începere a urmăririi penale pentru domnul Borza Remus, fost administrator judiciar al insolvenţei Hidroelectrica, actual Preşedinte al Consiliului de Supraveghere al acestei societăţi. Considerăm această rezoluţie ca fiind un prim pas spre normalitate în sancţionarea abuzurilor săvârşite de administraţia Borza - Vulpescu la Hidroelectrica”, potrivit comunicatului.
Sindicaliştii din companie spun că au semnalat în mod repetat opiniei publice şi factorilor de răspundere aceste abuzuri, iar pentru unele dintre ele au înaintat plângeri penale: presiunile şi şantajul asupra liderilor de sindicat, contractele încheiate de administratorul judiciar cu propria casă de avocatură, hotărârea Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica prin care a fost cerută declanşarea procedurii insolvenţei. (A.P.)