Boza, despre zvonul insolvenței: CEO nu îndeplinește nicio condiție

“Complexul Energetic Oltenia nu îndeplinește nicio condiție să intre în insolvență!” Afirmația vine de la managerul companiei, Sorin Boza, care admite că producătorul de energie trece printr-o perioadă grea, dar nu poate încăpea vorba de o insolvență care să pândească societatea. Boza a negat și că pierderile înregistrate de companie ar ajunge la 600 de milioane de lei după primele cinci luni ale anului.

Managerul Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, a comentat, la Radio Infinit, zvonurile lansate de unele voci care văd compania pe drumul insolvenței. Boza a răspuns tranșant și a respins o astfel de ipoteză. „Dacă luăm cartea de insolvență și citim primul capitol, condiții de intrare în insolvență, pas cu pas, Complexul Energetic Oltenia nu are îndeplinită nici măcar o condiție. Este o aberație! Sunt vorbe pe care le spun oameni care nu cunosc situația reală. Situația este dificilă. Nu putem să ascundem și nu vom ascunde niciodată asta, însă nu putem vorbi de insolvență. Acum să vii și să spui tu că noul Consiliu de Supraveghere și-ar dori, din punctul meu de vedere sunt vorbe cam grele, pentru că procedura de a intra în insolvență nu o face Consiliul de Supraveghere”, a declarat Sorin Boza.

Deputatul Dan Vîlceanu a anunțat că, numai după primele cinci luni ale acestui an, compania ar fi înregistrat deja pierderi de 600 de milioane de lei. În plus, compania nu este la zi nici cu dările către stat ori furnizori. „În acest moment, Complexul Energetic Oltenia are datorii și la furnizori, și la bugetul statului. CEO a făcut o reeșalonare a datoriilor. CEO nu e la zi în acest moment. Este la zi în cadrul unei eșalonări. Or, e cu totul altceva. Ai datorii neachitate, pe care le-ai reeșalonat și pe care le plătești în timp. S-au spus multe minciuni”, a fost reacția parlamentarului.

În replică, Sorin Boza i-a transmis că-l așteaptă la discuții. În plus, managerul CEO a negat că ar fi vorba de o asemenea pierdere și l-a sfătuit pe Dan Vîlceanu să mai aibă răbdare până când se va anunța situația financiară a companiei după prima jumătate a anului 2019. „Nu este reală această pierdere. Nu știu de unde o are pentru că eu nu știu cine i-o fi dat-o, dar nu este adevărat. Eu i-aș recomanda să mai aștepte până la rezultatele oficiale de la jumătatea anului. Se vor afișa și le va vedea”, a fost mesajul lui Sorin Boza. (A.A.)

Vizualizări: 1,626

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: