Bucloiu despre arestarea sa: o vrăjeală!

Deşi are cătuşele pe mâini de la sfârşitul săptămânii trecute şi umblă fără şireturi la pantofi sau curea la pantaloni, Ion Bucloiu e convins că arestarea sa preventivă nu e un lucru serios. Acesta se declară nevinovat şi spune că totul nu reprezintă decât un „scenariu” prin care s-a dorit eliminarea sa de către cei pe care i-ar fi incomodat.

 „E o vrăjeală”, i-a spus acesta ieri judecătorului care analiza recursul său formulat la decizia Judecătoriei Târgu Cărbuneşti prin care era arestat preventiv pentru 29 de zile. La termenul de ieri a venit şi avocatul pe care îl aştepta încă de luni, când luarea unei decizii a fost amânată de instanţă pentru că suspectul a dorit să fie apărat de propriul său avocat, nu de cel desemnat din oficiu.

Avocatul şi-a făcut treaba şi l-a prezentat pe Bucloiu ca fiind o persoană bolnavă, suferindă, printre altele de diabet şi de boli cardiace, acesta dând asigurări că menţinerea în spatele gratiilor a clientului său nu e în avantajul anchetei, întrucât acesta nu ar influenţa nici martorii şi nici mersul cercetărilor. Bucloiu a spus şi el din boxa acuzaţilor că cei care s-au plâns despre el că-i şantaja nu aveau motive să facă acest lucru dacă se ştiau nevinovaţi. El a spus că pădurarilor care l-au reclamat la autorităţi le lipseau cantităţi mari de lemne din gestiune şi tocmai de aceea doreau ca să nu mai fie reclamaţi.

Bucloiu spune că, odată arestat, pădurarii pot să fure liniştiţi pentru că nu mai are cine să-i reclame şi să le sesizeze presupusele abuzuri. Bărbatul devenise însă un coşmar nu doar pentru pădurarii din Săuleşti care l-au reclamat la Direcţia Generală Anticorupţie, ci şi pentru consătenii săi şi chiar pentru primarul localităţii, care se plânge că primea ameninţări de şantaj inclusiv prin SMS-uri scrise cu greşeli de gramatică de către Bucloiu. Individul reclama însă şi poliţişti şi chiar magistraţi la forurile superioare, anchetatorii spunând că o parte dintre cei reclamaţi de acesta, nu neapărat dintre cei menţionaţi, erau apoi şantajaţi şi li ce cereau sume de bani pentru ca plângerile depuse la adresa lor să fie retrase.

Vizualizări: 155

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: