Bucurescu regretă guvernarea PDL

Sorin Bucurescu, primarul PSD al comunei Slivileşti, ameninţă cu plecarea din partid şi susţine că vrea să candideze la alegerile parlamentare. Bucurescu şi-a arătat nemulţumirea şi faţă de modul cum au fost împărţite colegiile. ,,Pe noi primarii nu ne-au consultat în nici un fel şi consider că era normal şi firesc să fim şi noi întrebaţi, pentru că noi suntem aceia care mergem la porţile oamenilor, noi suntem aceia care în decembrie, când va fi ploaie şi frig, trebuie să aducem cetăţeanul la vot, trebuie să îi spunem pentru ce îl aducem şi pe cine urmează să voteze şi cine îl va reprezenta timp de patru ani de zile'', a precizat Bucurescu.

Primarul nu se opreşte aici şi spune că este decis să plece din PSD şi să candideze pentru un mandat de deputat. Dacă pe lisele social democraţilor nu mai are loc, Bucurescu nu vrea să candideze nici ca independent şi acum îşi caută partid. ,,Voi candida, probabil de la un partid, nu independent, e posibil de la PP-DD'', a precizat primarul de la Slivileşti. Sorin Bucurescu susţine că era mai bine pe guvernarea democrat liberală, deşi acum la conducere se află colegii săi de partid. ,,În momentul de faţă nu am nici un regret dacă plec din PSD. Sunt supărat pe lipsa de comunicare. Vreau să vă spun, deşi nu ar trebui să spun, că era mai bine pe vremea când era PD-L la guvernare'', a adăugat Bucurescu.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: