Bucurescu, revoltat pe numărul mare de parlamentari

Primarul din Slivileşti, Sorin Bucurescu, s-a arătat revoltat pentru faptul că numărul de parlamentari va creşte în acest an, în loc să scadă. „Vreau şi eu o explicaţie logică, cum se justifică acest lucru”, a spus primarul Bucurescu.

Fostul deputat Pantelimon Manta a spus că România are de şase ori mai mulţi parlamentari pe cap de locuitor decât Coreea de Sud. Manta a explicat şi care este programul unui parlamentar în România: „Luni se lucrează după-amiaza, de la 5 la 6. Sunt interpelările, dar de obicei nu vin. Marţi programul începe la 9, dar parlamentarii se strâng pe la 10. La 11 cere cineva să se facă prezenţa, că nu mai este cvorum. Până se strigă câteva sute de nume, trece o oră şi un sfert. Urmează o pauză, apoi se votează în plen o jumătate de oră. Ziua următoare pe comisii, miercuri după-amiaza se pleacă deja acasă”.

Pantelimon Manta crede că parlamentarii ar trebui să rămână în producţie, să nu fie plătiţi de la parlament. „Oricum legile nu le fac parlamentarii, să fim serioşi, le fac tehnicienii”, a concluzionat Manta. (M.M.)

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: