Buget mai mic pentru „daruri simbolice”. CE Oltenia a reluat achiziția pentru agende și pixuri

Complexul Energetic Oltenia nu renunță la achiziția de pixuri și agende de sărbători. Compania a pus inițial la bătaie suma de 100.000 de lei, însă procedura a fost anulată, imediat după ce au apărut discuții pe această temă. CE Oltenia s-a împrumutat 251 de milioane de euro, pentru plata certificatelor de CO2, iar voci din sindicate au susținut că aceste cheltuieli ar fi trebuit să dispară „la câte lipsuri sunt în cariere și termocentrale”.

„Produsele sunt necesare în vederea continuării tradiției de a oferi daruri simbolice cu ocazia sărbătorilor de iarnă, atât salariaților, cât colaboratorilor CE Oltenia”, argumentează șefii companiei.

Achiziția este una directă, iar de această dată suma pusă la bătaie este de 63.750 de lei, fără TVA.

Ofertele se depun până pe data de 7 decembrie, ora 09.00. Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut. Produsele vor fi livrate până la data de 16 decembrie.

Contractul este împărțit în trei loturi: agende, pixuri, calendare și plase personalizate. Vor fi achiziționate 150 de agende de lux, format A5, cu copertă buretată din piele naturală, 200 de agende A4 și 600 de agende A5.

Pe lista de achiziții se mai găsesc 150 de truse de lux, formate din stilou și pix, 200 de pixuri metalice, cromate, în cutie, 600 de pixuri metalice, 600 calendare de perete, 350 calendare de birou, 350 de plase de cadou din carton și 600 de pungi din PVC.

Toate produsele vor fi personalizate cu sigla Complexului Energetic Oltenia.

Vizualizări: 1,765

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: