Bugetarii de la Prefectură au donat bani nevoiaşilor

Angajaţii Prefecturii au donat aproape 3800 de lei pentru trei persoane care au nevoie de ajutor financiar, donaţiile fiind făcute în ciuda faptului că toţi donatorii au parte de câte 4 zile neplătite în noiembrie şi decembrie. Prefectul Liviu Andrei a făcut apel la subordonaţii săi să ajute fiecare cu cât poate, după ce Ministerul Administraţiei şi Internelor a lansat un apel de acest gen la nivel naţional. Persoanele care au nevoie de ajutor sunt doi ofiţeri de poliţie din ţară, dar şi gorjeanul Nelu Pochea, care are nevoie de un transplant de rinichi. Prefectul şi cei doi subprefecţi au donat fiecare câte 150 de lei, Angajaţii de la Permise şi Înmatriculări, precum şi cei de la Evidenţa Paşapoartelor, au donat câte 290 şi, respectiv, 395 de lei. Sume similare au fost donate şi de bugetarii de la Direcţia de Statistică, de cei de la Casa Corpului Didactic Sau Direcţia de Sănătate Publică ori Direcţia Finanţelor Publice. Salariaţii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă au făcut şi ei donaţii de 256 de lei, iar şcolile din Leleşti, Scoarţa, Albeni şi Turcineşti au donat între 100 şi 155 de lei în special pentru Nelu Pochea.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: