Bugetul Târgu Jiului, motiv de scandal. Când a fost afișat bugetul?!

Aprobarea bugetului municipiului Târgu Jiu s-a lăsat cu discuții aprinse în ședința de Consiliul Local de luni, 27 martie. Liberalii au cerut amânarea proiectului, spunând că nu au avut suficient timp la dispoziție pentru a veni și cu alte propuneri, dar și cu amendamente. Totul a pornit de la faptul că cei de la primărie nu au mai organizat o dezbatere publică pentru proiectul de buget, așa cum obișnuia în anii trecuți.

Bugetul municipiului Târgu Jiu a fost aprobat luni, proiectul de hotărâre fiind votat de consilierii PSD, PSRo, ALDE și PMP. Aproape toți consilierii PNL au votat împotrivă, Mihai Paraschiv fiind singurul liberal care s-a abținut la vot. Paraschiv a cerut mai întâi amânarea supunerii la vot a acestui proiect tocmai pentru a putea veni cu alte propuneri. Fiind nevoie de majoritate simplă, bugetul a primit avizul Consiliului Local. „Miercurea trecută a fost efectiv o lecturare a bugetului, a fost prezentat și ulterior l-am primit pe e-mail, vineri. Nici măcar nu s-a supus la vot pe comisii. Care mai rămăseseră să voteze, că unii plecaseră deja. Au fost câteva propuneri pe care le-am făcut atunci, dar pe care nu le-au luat în considerare deloc”, a spus Mihai Paraschiv, consilier local PNL.

„Eu știu că s-au discutat tot felul de variante, de propuneri, care au fost lămurite pe loc, indiferent de natura sau culoarea politică a celor din Consiliu. În Consiliul Local nu trebuie să se facă caz de culoarea politică. Acum, că unii se află în campanie electorală mai mult decât alții, e problema lor”, a comentat primarul Aurel Popescu.  

Proiectul de buget, pus la avizier!

Toate discuțiile au plecat de la faptul că municipalitatea nu a mai organizat dezbatere publică pe proiectul de buget, așa cum făcea în anii trecuți. S-a rezumat la publicarea a câteva pagini din document la avizierul Biroului de Informare a Cetățenilor din cadrul unității. Legea spune că acesta trebuie să fie publicat cu 15 zile înainte de aprobare. „Dacă nu mă înșel, imediat miercuri, după ce s-a discutat în ședința de comisii, a fost afișat la Primăria municipiului Târgu Jiu. Conform legii, acest lucru a fost făcut aici, la Primăria municipiului Târgu Jiu. (...) Persoanele interesate, dacă veneau la primărie, dacă întrebau un consilier local, puteau să afle că proiectul de buget este afișat la primărie. Nu se poate să nu cunoască vreun consilier local”, a declarat Aurel Popescu, primarul interimar al municipiului Târgu Jiu.

Șefa biroului financiar contabil a spus că documentul este afișat din data de 3 martie. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Jiu, Loredana Covei, a intervenit și a declarat că de două săptămâni este afișat proiectul la avizier. Chiar și târgujienii cred că ar fi trebuit anunțată afișarea acestui proiect. „Cum știu să ne anunțe că avem de plătit taxe și impozite, ar fi trebuit să ne anunţe şi de acest lucru”, spune Ionela P., 39 ani, din Târgu Jiu.

Cum arată bugetul pe 2017

Conform primarului interimar Aurel Popescu, bugetul municipiului Târgu Jiu pe anul 2017 este de aproximativ 227 de milioane lei, iar cele mai mari sume sunt repartizate pentru investiții, undeva la 32 milioane lei. Lucrările edilitar-gospodărești se ridică la 26 milioane lei.

Consilierii municipali din Târgu Jiu s-au luat la ceartă în privinţa burselor acordate elevilor din Târgu Jiu. Aleşii liberali au propus triplarea sumei alocate în bugetul pe acest an pentru elevi. Propunerea a fost respinsă. „S-a venit la ședința de comisii cu un regulament, doamnele și domnii consilieri au solicitat o îmbunătățire a acestui regulament. Am ținut și se ține cont de acesta, tocmai de aceea regulamentul de acordare a burselor va fi îmbunătățit și în ședința următoare va fi suspus votului Consiliului Local”, a declarat Aurel Popescu, primarul interimar al municipiului Târgu Jiu.

Consilierul local PNL Marcel Romanescu a venit cu propunerea ca suma alocată în buget pentru bursele elevilor să fie triplată, astfel încât copiii merituoși să beneficieze de o sumă mai mare, fiind vorba ca aceştia să primească doar 400 lei pe an. Romanescu a propus ca acești bani să fie luați din bugetul pentru repararea drumurilor. Consilierii PSD nu au agreat ideea, spunând că trebuie verificat și impactul pe care l-ar avea reducerea sumelor pentru repararea șoselelor, dar și câți copii ar beneficia realmente de sume mai mari, fiind vorba de patru tipuri de burse: sociale, de merit, de studiu și de performanță. Discuția a deviat. „Mai trebuie o campanie în care să spună că sunt gropi în Târgu Jiu”, a spus ironic Mihai Gherghe, consilier local PSD.

Consilierii puterii nu au votat împotrivă, ci s-au abținut la vot, la îndemnul viceprimarului Adrian Tudor, pentru a nu fi acuzaţi că nu sunt de acord cu majorarea sumei pentru elevi. Cei de la PSRo nu au auzit și era cât pe ce să voteze împotrivă. „Haideți să definim exact ce înțelege Consiliul Local prin performanță. Că riscăm să alocăm bani la copii doar pentru faptul că vin la școală”, a spus sec viceprimarul Tudor.

Galerie foto


Vizualizări: 918

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: