Bun de plată pentru că a schilodit un tânăr

Punct final pus de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în procesul ce priveşte daunele pe care trebuie să le suporte un tânăr din Crasna pentru că în vara lui 2012 l-a luat la bătaie şi l-a nenorocit pe un altul din localitate.

Scandalul a avut la un local din comună, totul pornind de la neînţelegerile pentru o partidă de biliard. Claudiu Dănuţ Văileanu, de 23 de ani, l-a luat la bătaie pe Constantin Buică, de 30 de ani, cel din urmă sfârşind prin a ajunge la spitalul din Craiova în stare gravă, ulterior el având nevoie de luni de zile pentru îngrijiri medicale. Din punct de vedere penal, agresorul a fost condamnat la 5 ani de puşcărie pentru ceea ce a făcut, iar civil are de plătit sume pe care nici nu s-a gândit vreodată că le va avea, banii pe care îi are de achitat fiind meniţi să ajute victima sa să se întreţină.

Înalta Curte a respins recursul la sentinţa pe care Curtea de Apel a dat-o în vară şi prin care stabilea daune ceva mai mici decât cele decise la instanţa de fond, cea de la Tribunalul Gorj. „Reduce cuantumul despăgubirii stabilite pentru prejudiciul moral de la 130.000 lei la 100.000 lei. - reduce cuantumul sumei globale acordate cu titlu de prestaţie periodică pentru perioada de timp dintre data săvârşirii faptei şi până la pronunţare, de la 5.600 lei la 4.920 lei; sumă la care se adaugă dobânda legală calculată de la rămânerea definitivă a hotărârii până la data plăţii efective. - reduce cuantumul prestaţiei periodice de la 700 lei/lunar la 410 lei/lunar, aceasta urmând a fi plătită începând cu data de 21.06.2013 şi până la încetarea stării de nevoie. Dispune ca inculpatul să plătească sumele stabilite cu titlu de despăgubiri materiale şi morale, cu dobândă legală calculată de la rămânerea definitivă a prezentei şi până la plata efectivă”, au decis magistraţii Curţii de Apel Craiova, sentinţa lor fiind confirmată acum de Înalta Curte.

Instanţa supremă a menţinut şi dispoziţiile date la Târgu Jiu cu privire la daunele pe care trebuie să le suporte agresorul în privinţa tratamentului de care a avut nevoie victima sa. Astfel, spitalele care l-au tratat pe cel bătut au de primit de la agresor sume frumuşele, după cum au decis judecătorii. „Obligă pe inculpat la 1.730,00 lei, cu dobânzile legale aferente la data plăţii, despăgubiri civile către Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate cu transportul şi asistenţa medicală a părţii civile Buică Constantin. Obligă pe inculpat la 17.309,41 lei, cu dobânzile legale aferente la data plăţii, despăgubiri civile către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii civile Buică Constantin. Obligă pe inculpat la sumele de: 2.663,823 lei; 2.173,619 lei şi 3.480,152 lei, cu dobânzile legale aferente la data plăţii pentru fiecare sumă, către Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părţii civile Buică Constantin”, au decis magistraţii gorjeni, sentinţa respectivă putând fi o lecţie pentru toţi cei care se grăbesc să îşi facă dreptate cu pumnul sau cu tacul de biliard fără să se gândească la cât vor avea de plătit după ce ireparabilul s-a produs deja.

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: