Burlan îl aşteaptă pe ministrul Ariton la Ziua Minerului

Ministrul Economiei, Ion Ariton, este aşteptat de şefii din minerit şi energie în Gorj cu ocazia Zilei Minerului. Şeful Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) a declarat că i-a adresat lui Ariton o invitaţie verbală urmând ca săptămâna asta să-i trimită şi scris.

Ziua Minerului pare să fie sărbătorită cu mare fast anul acesta la Gorj. La festivităţi a fost invitat până şi Ministrul Economiei, Ion Ariton. Conducerea SNLO a precizat faptul că Ariton a fost invitat verbal şi că se pare că va onora invitaţia. „Noi i-am făcut o invitaţie verbală în urmă cu ceva timp urmând ca zilele astea să-i transmitem şi o invitaţie scrisă”, a declarat şeful SNLO, Daniel Burlan. Acesta a ţinut să menţioneze că nu a fost făcut nici un fel de program al vizitei aşteptând în primul rând confirmarea. „Nu avem încă un program stabilit pentru că nu avem răspunsul la invitaţie. Sperăm să primim un răspuns săptămâna viitoare. Oricum dacă va veni va fi cu ocazia Zilei Minerului care se va sărbători la fiecare subunitate în parte”, a adăugat Burlan.

VIZITĂ

La Târgu Jiu ar mai putea veni ministrul Apărării, Gabriel Oprea, şi fostul ministru al Muncii, Marian Sârbu. Ziua Minerului va fi sărbătorită de Societatea Naţională a Lignitului Oltenia pe 19 august.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: