Burleanu l-ar vrea pe Daum pentru 10 ani

Echipa naţională a României a plecat în spre Cecenia, acolo unde marţi va disputa o partidă amicală în compania reprezentativei Rusiei. Meciul va avea loc la Groznîi, cu începere de la ora 18:00. Răzvan Burleanu a declarat la plecarea din ţară că unii oameni din fotbal abia au aşteptat înfrângerea cu Polonia pentru a critica echipa naţională. Preşedintele FRF a precizat încă o dată că va continua alături de selecţionerul Christoph Daum. „Cea mai slabă naţională în comparaţie cu ce? Ca să spunem că o echipă e cea mai slabă, trebuie să avem o radiografie a întregului context. Nu putem spune aşa ceva. Regretul meu e că nu i-am făcut contract lui Daum încă din 2014, pe zece ani! Marţi vom juca un meci amical, vom întâlni o echipă puternică. Este un meci de pregătire în care obiectivul este reclădirea echipei naţionale", a declarat Burleanu la plecarea spre Rusia. (A.A.)

Vizualizări: 212

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: