Cadre universitare de la UCB, în structura PP-DD

Tot mai multe cadre universitare care predau în cadrul Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu ajung în structurile Partidului Poporului, condus de Constantin Căruntu și el profesor la UCB. În urma alegerilor generale ce au avut loc pe 10 decembrie, mai mulți profesori dar și studenți de la UCB au fost cooptați în echipa condusă la nivel național de Dan Diaconescu. Așadar, la alegerile județene au participat circa 150 de delegați de la organizațiile locale ale PP-DD și a fost ales președintele organizației în persoana lui Constantin Căruntu cu doar două voturi împotrivă. Au mai fost aleși și 11 vicepreședinți printre care și Gheorghe Holt, profesor în cadrul UCB, și 15 membri ai biroului permanent județean. ”Gheorghe Holt este profesor universitar, un om care nu a făcut politică și un specialist în domeniul finanțelor. Ne bucurăm să-l avem în echipa noastră”, a declarat Constantin Căruntu, președintele PP-DD. Președinta organizației de femei a PP-DD a fost aleasă nimeni alta decât Adina Neamțu, și ea profesor universitar și soția lui Liviu Neamțu, prorector în cadrul UCB. Nici tinerii studenți ai universităţii din Târgu Jiu nu au spus nu unei funcții politice în cadrul Partidului Poporului. Astfel, președinta organizației de tineret a PP-DD a fost aleasă Adelina Bardan, masterandă și studentă în prezent la două facultăți după cum însuşi Căruntu afirmă. 

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: