Călinoiu a numărat 60 de zile bune în minerit. USL guvernează de 100!

Declaraţie politicianistă a preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj Ion Călinoiu. Acesta a desfiinţat activitatea din minerit de până acum, spunând, ieri, într-o vizită în zona Motru, că de 60 de zile lucrurile stau bine în mineritul din Gorj. Presa centrală a numărat zilele lui Ponta de la cârma Guvernului şi au rezultat o sută. Ce s-a întâmplat în celelalte 40 de zile? Oamenii sunt mulţumiţi, explică Ion Călinoiu. Acesta, împreună cu prefectul Radu Teodorescu, primarul Dorin Hanu şi fostul vicepreşedinte de la Consiliul Judeţean Gorj Vasile Râbu, acum şef la EMC Motru, şi-au afişat salopetele noi printre minerii de la Roşiuţa şi Ploştina.

Reporter: Care este scopul acestei vizite?

Ion Călinoiu: Activitatea de minerit reprezintă o preocupare a administrațiilor locale. Faptul că reproșăm pe de o parte guvernului, pe de o parte ne recunoaștem vina, de 50-60 de zile de minerit în Gorj au fost lucrurile bine făcute, locuri de muncă, oameni mulțumiți, dar sunt și o serie de aspecte care au rămas în urmă în legătură tot cu ceea ce înseamnă activitate post-execuție de exploatare, fie că este subterană, fie că este de suprafață.

De aceea ne interesează și vrem să vedem ce se întâmplă cu subteranul, fiind în plină reformă și că are o viață până în maxim 2013. Chiar dacă se ia o măsură mă interesează foarte mult ca închiderile de mină să nu reprezinte o acțiune superficială, ci una analizată foarte atent încât să nu trezim că se sparge capacul de la mină și se fură fierul vechi.

Rep: Ce aveţi de gând să faceţi?

I.C.: E vorba de o documentare la fața locului pentru că am ajuns pe ultima sută de metri, de exploatare față de ce s-a realizat până acum din minerit. Înseamnă să luăm măsurile pregătitoare ca după noi să nu rămână pustiu, ci o zonă redată gorjenilor pentru ca generația tânără să poată face o treabă pe aceste locuri. Și miercuri am ridicat problema la întâlnirea pe care am avut-o la nivelul Guvernului și ministrul  Administrației și Internelor și miniștrii din domeniul economic și mediu. La problemele de mediu am ridicat problema că în Gorj este nevoie de asistență tehnică de reconstrucție ecologică și de sprijinul Ministerului Mediului deoarece poluatorul și-a făcut datoria prin reconstrucție ecologică. E nevoie de solidaritate pentru a reconstrui zona care a rămas liberă de sarcini industriale.

Rep:. Se tot spune că sunt mulţi şefi în CEO, există vreo șansă pentru a fi reduse aceste costuri?

I.C.: Lucrul acesta l-m spus eu, dar l-a întărit primul ministru. O dată cu întâlnirea  ce a avut loc în județul Gorj cu conducerea CEO  a spus foarte clar că nu se poate cu atâția directori, că trebuie revizuită organigrama, bineînțeles cu sediul în Târgu Jiu.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: