Călinoiu îi răspunde lui Condescu

Presedintele Consiliului Judetean Ion Calinoiu a reactionat astazi dupa comunicatul trimis de Federatia Nationala Mine Energie, condusa de Marin Condescu. Călinoiu a dat publicităţii un comunicat de presă, ca răspuns la cel venit de la Marin Condescu: „Motivaţiile şi acuzele ce rezultă din comunicatul de presă  emis astăzi de Federaţia Naţională-Mine Energie, mă obligă la o reacţie fermă şi cât se poate de solid argumentată faţă de cei ce încearcă să-şi ascundă apartenenţele şi interesele ce-i determină la astfel de gesturi pe care, personal, le consider deplasate. (..) „Deranjul” pe care l-au creat organele abilitate, pare să fi lovit însă mult prea dur şi neaşteptat, chiar în miezul problemei iar dacă anchetele demarate vor avea şi rezultate cu efecte juridice, nu pot decât să mă bucur că am putut sprijini desfăşurarea în condiţiile legii a exercitării dreptului constituţional de a vota, pe care românii şi implicit gorjenii şi l-au câştigat. (..) În ceea ce priveşte propriile atribuţii, o voi spune răspicat că primele mele atribuţii şi cele mai importante sunt acelea cetăţeneşti, pe care ar trebui să le aibă orice român, indiferent că este director, lider de sindicat sau muncitor. Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, fără a mă implica în actul decizional al CEO, atrag atenţia că aşa cum nu există relaţii de subordonare între instituţia pe care o conduc şi Complex, relaţii pe care le respect, tot aşa, orice încercare a unei părţi din mişcarea sindicală de a subordona şi subjuga salariaţii este ilegitimă, ba mai mult, poate încălca grav legea“.

Vizualizări: 108

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: