Călinoiu îl trimite pe Ciurel în cariere să calmeze minerii

Mitingul de la sfârşitul săptămânii trecute, care a adunat peste 6.000 de mineri şi energeticieni în Piaţa Prefecturii, i-a tăiat elanul preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj. Speriat de numărul mare al protestatorilor, Călinoiu îl trimite pe Laurenţiu Ciurel în cariere pentru a sta de vorbă cu oamenii. Asta după ce în ziua mitingului şeful judeţului a fost chemat la Bucureşti de către premierul Victor Ponta. Călinoiu pare să-şi fi schimbat radical atitudinea, după ce în Piaţa Prefecturii mii de mineri au scandat: „Jos Ciurel”, „Jos Călinoiu”, „Jos Ponta”.

Rep.: În ziua protestului dumneavoastră aţi fost la Bucureşti. Ce aţi discutat cu domnul Ponta?

I.C.: Am discutat cu premierul despre problemele importante ale CEO legate de obţinerea împrumutului care să fie garantat de stat pentru achiziţia de certificate de CO2. Nu am fost aici, dar am văzut că protestul s-a extins şi într-adevăr a scos la iveală cauzele principale pe care trebuie să le rezolvăm la nivelul CE Oltenia şi anume aceea de a nu mai fi discriminat de ANRE, acela de a fi integrat într-un sistem în care competitorii să fie trataţi în mod egal, precum şi mixtul energetic. Astea sunt problemele importante pe care oamenii le-au susţinut în mare parte în protest. Nu sunt le acord cu acea componentă legată de unii lideri de sindicat şi îl dau exemplu pe Mitrescu, care n-are decât un interes foarte clar, să-l dea jos pe Ciurel, iar ăsta nu e obiectivul CE Oltenia. Obiectivul CEO e de a menţine locurile de muncă şi de a fi eficient.

Rep.: Domnul Ciurel a recunoscut că este într-o situaţie disperată. Ce se va întâmpla cu locurile de muncă?

I.C.: Locurile de muncă se menţin, aşa cum merge acum CEO nu e risc de dispariţia locurilor de muncă, iar Ciurel nu a zis că e într-o situaţie disperată, a spus că trebuie să luăm măsurile corespunzătoare ca să nu ajungem într-o situaţie disperată. Singurul lucru pe care pot să i-l spun lui Ciurel este să fie un pic mai înţelegător, să explice mai pe înţelesul oamenilor şi mai mult decât atât ar fi bine să iese şi să stea de vorbă şi în grupurile complete, la nivelul producţiei cu şefii de atelier, cu secţiile de acolo ca să le spună oamenilor cu stau lucrurile pentru că majoritatea dintre ei, după cum am văzut eu, doresc să-şi menţină locurile de muncă, dar trebuie să fie sprijiniţi, iar pentru asta trebuie să fim cu toţii solidari.

Rep.: Minerii au strigat şi „Jos Ponta” au motive să ceară acest lucru?

I.C.: Motive sigur că nu au, dar nici nu pot să spun că nu sunt liberi să strige. Au strigat „Jos Ponta”, au strigat şi „Jos Călinoiu”, au strigat şi „Jos Ciurel”. Noi ne preocupăm să susţinem activitatea din minerit şi energie, este o activitate pe care  ne-am asumat-o şi nu ne-au deranjat aceste lozinci ale minerilor. Putem spune că ne-am preocupat să salvăm de la privatizare un sector care a fost dus pe marginea prăpastiei de cine se vede bine şi se ştie foarte clar.

Rep.: Ce le transmiteţi minerilor şi energeticienilor?

I.C.: Celor ce au susţinut că la Complexul Energetic Oltenia trebuie luate o serie de măsuri, precum înlăturarea discriminării pe piaţa energetică, realizării mixtului energetic le spun că sunt de acord cu ei şi îi voi susţine. De asemenea, sunt de acord cu ei cum că la nivelul contractului colectiv de muncă trebuie să găsească împreună cu administraţia, cu managerii şi directoratului de acolo soluţia optimă. Nu sunt de acord cu cei care au un interes personal Jos Ciurel, aşa e Mitrescu.

Vizualizări: 149

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: