Călinoiu, lovit cu pistolul cu apă

Sunt cam doi ani de când presa află pe surse că vin mascaţii, ba la Călinoiu, ba la Ciurel, ba la Cârciumaru. Gorjul este ocolit cu talent de DNA, ANI şi alte instituţii care au băgat spaima în baronii altor judeţe. Când s-au prins că nu au înfipt niciun steguleţ în dreptul judeţului Gorj, cei de la ANI au trecut la treabă. L-au găsit pe Călinoiu incompatibil şi au constatat „posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii în formă continuată”. Călinoiu era să moară de râs ieri, la declaraţiile date presei. „Dacă m-au găsit cu asta, dacă din asta am făcut avere, e bine”, a zis incompatibilul. Normal că l-a umflat râsul, pentru că Agenţia pentru Integritate a constatat că Ion Călinoiu a uitat să declare 800 de lei. Cel puţin asta susţine Călinoiu, că ANI, atunci când e vorba de mizilicuri, doar înşiră nişte fraze pompoase şi nişte texte de lege, dar nu spune sumele. Aşa a făcut şi în cazul viceprimarului din Cărbuneşti, Iuliu Călina, acuzat că a livrat pâine unei grădiniţe. Era vorba de câteva pâini, vreo 20. Pentru asta sunt plătiţi cu mii de lei pe lună vajnicii inspectori de integritate? Într-o ţară în care aleşii neamului au averi uriaşe nejustificate, dau comunicate pentru 800 de lei, pentru 20 de pâini?

Mi-e greu să cred că un procuror deştept nu ar avea cu ce să-i agaţe pe cei trei C ai judeţului. Sunt zeci de dosare în nelucrare, dar organele statului, în loc să se ocupe de lucruri serioase, trag în baroni cu pistolul cu apă. Apar trei titluri bombastice în presă, pare că şi-au făcut şi ei treaba, baronii sunt şi ei mulţumiţi că au scăpat doar cu o tăvăleală. Timpul trece, leafa merge, stăm pe burtă şi aşteptăm să vină vremuri mai bune.

Până la urmă, Călinoiu a înţeles mesajul şi a anunţat că se retrage din conducerea partidului şi a Consiliului Judeţean. Zice că şi Cârciumaru se retrage, semn că a înţeles şi el scurta vizită a DNA Craiova, care nu s-a soldat cu nimic.

Vizualizări: 151

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: