Călinoiu, scandal pe Facebook despre „Untold”

Fostul președinte al Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, a distribuit pe contul său de Facebook un articol despre o față mai puțin prezentată despre cel mai puternic festival din România, „Untold” care tocmai s-a desfășurat la Cluj zilele trecute.

„Începutul dominației reale a capitalismului narcotic post-uman asupra României” era articolul despre festivalul de la Cluj distribuit către prietenii săi și de Ion Călinoiu, articolul apărând în publicația on line ”Justițiarul”, care, ulterior, nu a mai putut fi accesată. Articolul de pe pagina fostului președinte nu a strâns decât câteva zeci de aprecieri și un singur comentariu despre „droguri, băutură și spălare de creiere”.

Postarea lui Călinoiu a fost preluată însă de un fost jurnalist gorjean stabilit în Franța de câțiva ani, Radu Ciocoiu, care, fiind la distanță de Târgu Jiu, vede cu totul altfel realitatea din județul său. „Cam asta e mentalitatea unui om public din Gorj, județul în care foamea a devenit și a rămas proverbială și care pare să atragă, precum mierea, toate rebuturile intelectuale. Ceea ce e mai trist și grav este faptul că pentru mulți (vezi comentariile postului) pupincurismul rămâne singura formă de manifestare a liberului arbitru. Nu mai sunt pătimaș de când eram adolescent, însă dacă tu ca persoană publică, manager de județ pentru mai bine de un deceniu poți face o asemenea apreciere la adresa unui festival care prin amploarea lui (peste 300.000 de persoane) ți-ar putea scoate zona din faliment... NO COMMENT”, a comentat fostul jurnalist.

Reacția acestuia a stârnit comentarii dintre cele mai diverse, în discuție intervenind inclusiv Ion Călinoiu, care a mulțumit pentru „sfatul” primit, cele mai multe comentarii fiind însă negative atât la adresa postării sale, cât și la cea a bâlciurilor din Gorj care nu reușesc să atragă turiști, așa cum se întâmplă cu festivalul de la Cluj. Mai mult, pe internet a circulat în aceste zile o fotografie cu primarul Clujului, Emil Boc, în timp ce o ținea pe umeri pe soția sa, ambii fiind prezenți permanent la festivalul care a adus atâta notorietate orașului și care a atras sute de mii de participanți din toate colțurile lumii.

Vizualizări: 664

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: